Campioana României a făcut spectacol încă înainte de debutul sezonului, prezentându-şi colecţia de vedete în faţa a peste 500 de spectatori prezenţi vineri seară la Casa Studenţilor din Târgovişte. În absenţa starului din WNBA, Nicky Anosike, care se reface după o intervenţie chirurgicală la genunchi, celelalte achiziţii, precum şi nucleul de jucătoare care a rămas din sezonul trecut s-au perindat prin faţa fanilor.
Unul dintre cele mai impresionante momente a fost discursul americancei Chrissy Givens, care a evoluat şi în sezonul trecut pentru campioana României.
Deşi doar de un an în ţara noastră, americanca a vorbit într-o română aproape perfectă şi s-a declarat uimită de această prezentare, spunând că nu a mai asistat la aşa ceva, deşi a evoluat la două echipe din WNBA şi apoi în campionatul Turciei. „Această desfăşurare de forţe a fost incredibilă. În acest moment simt că plutesc. Nu-mi vine să cred că mi se întâmplă aceste lucruri”, a spus Givens.
Au şanse reale să câştige fiba eurocup
Spectacolul a mai cuprins un film legat de istoria de 18 ani a clubului, dansuri ale majoretelor „Dracula`s girls”, dar şi prezentarea mascotei clubului, care se numeşte Kindi şi este o reprezentare a simbolului fostei Capitale a Ţării Româneşti, turnul Chindiei.
La festivitate au asistat şi multipla campioană olimpică de gimnastică Monica Roşu, fosta campioană olimpică la atletism Doina Melinte, Otilia Bădescu, multiplă medaliată la europenele şi mondialele de tenis de masă şi Carmen Tocală, preşedintele FR Baschet.
„Obiectivul Târgoviştei în acest sezon este câştigarea Fiba Cup. Are toate atuurile pentru a reuşi. Acestea sunt adevărate jucătoare de baschet. Nu trebuie să existe niciun impediment în calea lor.”, a spus Tocală.
„Nu am ştiut nimic din regia acestui spectacol deosebi