Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apartamentele din Banat, mai ieftine cu 6.000 de euro în trei luni

Publicat in Adevarul, luni 12 octombrie 2009 ·

Şase mii de euro, în trei luni, este viteza de scădere a preţurilor la imobiliare în regiunea de Vest. Preţurile la apartamentele noi şi vechi din Banat continuă să scadă de la o lună la alta, astfel că preţul pentru un metru pătrat într-o locuinţă din Vest se apropie de pragul de o mie de euro. Apartamentele vechi, cu două camere, şi-au redus preţurile de la 60.000 de euro, la 54.000 de euro, potrivit unui studiu realizat de portalul imobiliare.ro.

Tendinţa de ieftinire atacă masiv şi apartamentele noi, ale căror preţuri s-au redus cu 30 de procente în perioada ianuarie-octombrie 2009. „Am ieftinit apartamentele noi, de la 1.500 de euro pe metru pătrat, la 1.100 de euro, dar oamenilor le este teamă să cheltuie bani”, a declarat Delia Panin, manager de proiect în cadrul grupului impbiliar Trustee. „Marea problemă a rămas teama oamenilor de a face investiţii”, a explicat Remus Sitariu, expert economist în comerţ şi marfă.

Trei camere, mai ieftine ca în vară

Trendul de scădere în masă a preţurilor atacă şi locuinţele cu trei camere, ale căror preţuri au scăzut, în medie, de la 75.000 de euro în iulie, la 69.000 de euro, în octombrie. Cele mai ieftine cartiere ale capitalei Banatului rămân Bucovina, Girocului, Steaua sau Aradului.

„Prima Casă nu a impulsionat vânzările, iar rezultatele nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor proprietarilor şi agenţiilor imobiliare”, a declarat Adrian Erimescu, directorul general www.imobiliare.ro. Prezenţi la numeroase târguri şi expoziţii imobiliare organizate la Timişoara, dezvoltatorii încearcă să se facă cunoscuţi în rândul posibililor cumpărători, dar clienţii se lasă convinşi cu greu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 42 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 3 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cântărețul Florin Decuseară a MURIT la doar 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Gandul acum 44 minute
Cântărețul Florin Decuseară a murit la doar 46 de ani. Apropiații artistului au dat vestea tragică pe rețelele de socializare. Cântărețul Florin Decuseară a fost în stare gravă, după ce a căzut de la înălţime la Centrala de la Cernavodă. Artistul, î

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 57 minute
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 2 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

România – Belgia se joacă AZI la Koln! Toate detaliile despre partida de la Euro 2024

Gandul acum 2 ore
Romănia, condusă de pe margine de Edi Iordănescu, va evolua, sâmbătă, de la ora 22.00, la Koln, în compania Belgiei, în al doilea meci din grupa E de la Campionatul European de fotbal. Tricolorii au nevoie de un punct în ultimele două meciuri, cu Be

41 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Taiwanului. E cea mai mare desfăşurare din acest an în jurul insulei

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a declarat, sâmbătă, că a detectat 41 de avioane chineze în jurul insulei, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte, Lai Ching-te, informează AFP. Dintre aceste 41 de aeronave militare,

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 5 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosarele aprobate în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus

Mediafax acum o ora
În cadrul Programului Rabla Clasic, au fost publicate noi liste care conţin 140 dosare aprobate pentru 389 autovehicule şi 10 motociclete. Pentru Programul Rabla Plus, a fost publicată o nouă listă care conţine 99 dosare aprobate pentru 176 autovehi

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

28°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

32°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°