Cu cel de-al patrulea album din carieră, „Zebra”, trupa vizează pieţele din Marea Britanie, Franţa sau Germania.
După ce în luna septembrie au lansat albumul „N3XT”, în Grecia, şi acum două săptămâni au lansat „Colors”, clipul primului extras pe single de pe cel mai recent material discografic, Moga şi Randi se pregătesc pentru lansarea albumului „Zebra”, care va apărea pe piaţa muzicală până la sfârşitul anului. Cu un titlu care sugerează două stiluri muzicale diferite ce se regăsesc pe cel de-al patrulea disc din cariera trupei, „Zebra” este un album cu care cei doi vor să cucerească ţări precum Anglia, Franţa, Germania, după cum mărturisesc ei pentru EVZ.
EVZ: Pe 21 septembrie aţi lansat albumul „N3XT” în Grecia. Cât de receptivi sunt grecii la muzica voastră?
Marius: Piesa „Save Me” este cea care a reuşit să ajungă la inimile grecilor. A durat ceva, ce-i drept, dar ne bucurăm că, într-un final, muzica noastră i-a cucerit. Am avut un succes notabil în celelalte ţări în care am lansat albumul „N3XT” anul trecut: Rusia, Cehia, Polonia, Slovacia, Bulgaria şi Ucraina. În Rusia am obţinut cinci discuri de platină, iar în celelalte ţări - discul de aur.
Randi: E grozav să vezi că muzica ta este apreciată pe termen lung, nu ca un single de-o vară. Piesa „Save Me” a fost lansată în România şi internaţional anul trecut, însă încă sunt ţări care apreciază muzica noastră şi care decid să ne lanseze albumul anterior, deşi noi acum ne pregătim de lansarea celui de-al patrulea album din cariera noastră, „Zebra”.
A fost „N3XT”, acum urmează „Zebra”. Ce ne puteţi spune despre acest album şi cum v-aţi gândit la acest titlu?
Randi: A fost ideea lui Marius, normal.
Marius: Numele albumului a venit oarecum logic pentru că ştiam încă de la început că lucrăm la un album pe care se vor regăsi două stiluri muzicale complet d