La ora când scriu aceste rânduri, rezultatul votului în Parlamentul României nu mi-e cunoscut. Poate, însă, voi adăuga câteva rânduri la sfârşitul zilei. Deocamdată, ştiu un lucru cert: am văzut cu ochii mei şi am auzit cu urechile mele cea mai tristă şi neruşinată lecţie de demagogie din istoria recentă a României, susţinută, cu o falsă moralitate, de jalnicul premier Emil Boc. El a găsit explicaţia judecării sale şi a guvernului său în legislativ: legea pensiilor. Într-adevăr, de câteva zile, asta moşmondeşte domnul Boc. Îşi creează trecutul. De aceea, printr-o simplă comparare a datelor, cea la care a fost anunţată moţiunea şi cea la care i-a venit lui Boc să-şi asume răspunderea, reiese exact inversul. Premierul de mic litraj a aruncat pe piaţă diversiunea cu grija faţă de pensionari, pe care parlamentarii i-ar contraria-o, când n-a mai avut cum să se apere de moţiunea aleşilor.

Ce combustibil bolnav trebuie să anime motoraşul acestui topolino al politicii tranzacţioniste româneşti, dacă el minte fără scrupule întreaga opinie publică, declarând cauza drept efect şi eroizându-se ridicol, pentru politica antisocială şi profund defetistă pe care a dus-o de la iţirea sa în Bucureşti! Ar merita chemat în justiţie, dacă l-ar nimeri citaţiile, acest sfert de om călare, pe-un sfert de iepure şchiop, pentru azmuţirea cu premeditare abjectă a oamenilor asupra parlamentului, oameni pe care cică guvernul Boc i-ar apăra, după ce a făcut atâtea pentru ei. Într-adevăr, starea de haos şi accentuată sărăcire a populaţiei, din toată România, se datorează unor iurte de la Ulan-Bator, nu guvernului Boc. Prăbuşirea economică din anul 2009 are ca pricină scăderea debitului cişmelelor din Sicilia, nu guvernul Boc. Creşterea şomajului în oraşele noastre se explică prin dimensiunile ferestrelor zgârie-norilor din New-York, nu prin politica socială a guvernului Boc. Cam asta vr