Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul de Imagistică se va face la Spitalul Județean

Publicat in Vocea Brailei, marți 13 octombrie 2009 ·

* este declarația președintelui CJ, Gheorghe Bunea Stancu * acesta este gata să mute toată aparatura ce va fi adusă pentru Imagistică, dacă fostul mnanager, reinstalat în funcție, îi va face probleme

Președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, continuă demersurile pentru realizarea Centrului de Imagistică la Spitalul Județean, în ciuda faptului că fostul manager Ștefan Mihăilescu, cu care are un lung război personal, și-a câștigat în instanță dreptul de a reveni în post.

Stancu a explicat ieri, într-o conferință de presă, că nu se teme prea mult de revenirea lui Mihăilescu, dat fiind că pe numele acestuia s-ar fi deschis urmărirea penală, astfel încât în opinia sa, fostul manager va avea alte probleme de rezolvat în perioada următoare: "Săptămâna trecută s-au desfăcut evaluările la Imagistică, avem și câștigători, încă mai avem puține nedumeriri la unul dintre aparate, însă la restul, sunt câștigătorii, dar așteptăm să treacă perioada de contestații, ca să încheiem aceste contracte. O să mă întrebați ce se întâmplă dacă vine Ștefan Mihăilescu. Nu știu dacă vine sau nu, s-a început urmărirea penală împotriva persoanei dumnealui, relații puteți cere de la Procuratură. Noi nu facem investiții în persoane, noi facem investiții în spital și probabil că proprietatea va rămâne a județului și atunci când conducerea spitalului nu acționează cu aceste aparate în interesul populației, vom lua o măsură concretă și le vom așeza într-o altă locație. Dacă va fi cazul, dar eu sper să nu fie, că noi nu le-am luat ca să le montăm și să le demontăm. Cred că cei care lucrează în medicină ar trebui să dea dovadă de puțin realism în această perioadă și să vadă ei, ca și cadre medicale, care este interesul Spitalului Județean. Ei pot să compare o activitate trecută cu cea prezentă și să constate dacă s-au luat măsuri în interesul celor care lucrează acolo și

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 44 minute
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 2 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 3 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 6 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum 2 ore
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 6 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

20°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°