Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Service-uri auto, luate la puricat de Registrul Auto Român (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, miercuri 14 octombrie 2009 ·

Inspectorii RAR au început o acţiune de control în atelierele de reparaţii maşini. Cei găsiţi fără autorizaţii au fost sancţionaţi cu amenzi între 2.000 şi 4.000 lei şi cu închiderea temporară a activităţii. Inspectorii din Timişoara şi din Bucureşti au pornit o acţiune pe nivel naţional de verificarea a condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea service-urile auto. Controalele celor de la Registrul Auto Român cuprind aproximativ 90 de ateliere.  „ Orice atelier de reparaţii maşini necesită o autorizaţie de la RAR. Dacă nu au, sunt în afara legii. Au fost multe accidente, din cauza stării tehnice ale maşinilor ”, a spus Mihai Dogărescu, şef departament la RAR.

Numeroase service-uri controlate de inspectori au fost găsite în neregulă. Proprietarii nu aveau autorizaţie, iar lucrările se făceau în condiţii impropri. S-a descoperit într-un garaj şi o vopsitorie care nu avea acest domeniu de activitate.

„ Am acest service de un an. Am cerut autorizaţie, dar nu am reuşit să intru în legalitatea. Ştiu că risc amendă destul de mare, dar am făcut investiţii, şi nu am mai avut bani. Am dat 6.500 de euro pe utilaje”, a declarat Florin Dănilă, patronul unui service din Timişoara.

Probleme cu „mecanii de familie“

Există numeroşi mecanici care preferă să lucreze în ateliere improvizate, în garajul propropriu sau în curtea casei. „Sunt aşa-numiţii «mecanicii de familie». Nu înţeleg de ce nu vor să intre în legalitatea. Sancţiunea minimă e de 2.000 lei, în timp ce pentru a depune actele pentru toate autorizaţile îl costă cam 1.000-1.500 lei. Justificarea ar fi lipsa de informare. Nu trebuie să facă cine ştie ce investiţii, pentru că pot duce maşina verificare la o staţie de inspecţie autorizată ”, a mai spus Mihai Dogărescu.

Anul trecut, Registul Auto Român a mai făcut o acţiune de acest gen în judeţul Timiş,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 9 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°