Departamentul de Stat al SUA a declarat, marti, ca excluderea Israelului de catre Turcia de la manevrele aeriene programate sa aiba loc in aceasta saptamana in Turcia este una "prematura".
Armata turca a anuntat saptamana trecuta ca "faza internationala" a manevrelor "Vulturul anatolian", care se deruleaza anual deasupra vastei campii Konya (centrul tarii), a fost 'amanata'.
Duminica, armata israeliana a afirmat ca aviatia statului evreu a fost exclusa de la aceste exercitii, "in urma deciziei Turciei de a modifica lista de participanti".
Ministerul turc al Afacerilor externe a replicat luni ca aceasta decizie nu are nicio motivatie politica, cerand autoritatilor israeliene sa revina la "bun simt".
"Declaratiile si comentariile responsabililor israelieni publicate in presa sunt inacceptabile", a afirmat ministerul turc.
Pe langa Israel si Turcia, aviatia americana, italiana si fortele NATO urmau sa participe la aceste manevre anuale, organizate incepand cu 2001.
Cu cinci ani inainte, Turcia si Israelul semnasera un acord de cooperare militara.
Avioanele de vanatoare israeliene profita de aceste exercitii pentru a efectua antrenamente care nu pot fi derulate in spatiul aerian restrans al statului evreu.
Seful diplomatiei turce, Ahmet Davutoglu, a lasat duminica sa se inteleaga ca ofensiva israeliana din Fasia Gaza nu este straina de decizia Turciei de a nu invita aviatia statului evreu.
"Speram ca situatia din Gaza sa se imbunatateasca (...) iar acest lucru ar putea crea o noua atmosfera pentru relatiile turco-israeliene", a declarat el, la CNN.
Dar "in momentul de fata, criticam aceasta maniera de abordare a Israelului", a adaugat ministrul care, potrivit surselor israeliene, si-a anulat o vizita programata in Israel, la inceputul lui septembr