Copilul era bine îngrijit şi avea biberonul de lapte lângă el Plânsetele unui copil le-au tulburat liniştea locatarilor unui bloc de pe strada Intrarea Buzeşti din Caracal, aseară. Una dintre vecine a ieşit să vadă ce se întâmplă şi a găsit în scara blocului un copil într-un cărucior, învelit într-o pătură şi cu biberonul de lapte lângă el. Micuţul a fost luat de poliţişti şi dus la Spitalul Municipal Caracal. „Este un băieţel de 9-10 luni, într-o stare foarte bună. Era bine îmbrăcat şi a fost îngrijit. Gângureşte, zâmbeşte şi mănâncă bine, iar două familii din oraş s-au interesat deja de adoptarea lui“, a explicat Liviu Radu, directorul medical al Spitalului Municipal din Caracal.
Fotografia copilului, făcută publică de poliţişti
Poliţia a început deja cercetările pentru identificarea părinţilor care l-au abandonat, dar pentru moment nu au niciun indiciu şi nu există niciun martor care să îi fi văzut pe cei care au lăsat căruciorul în scară.
„Se fac verificări şi am dat în presă fotografia copilului în caz că îl recunoaşte cineva. Pentru moment nu avem nicio pistă, nu există niciun martor. Copilul a fost găsit de o vecină şi nu a fost abuzat. Prea bine îngrijit, învelit într-o pătură şi cu biberonul de lapte lângă el“, a precizat Ilia Vasile, comandantul Poliţiei Caracal.
Şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului ( DGASPC) Olt a demarat o anchetă pentru a găsi părinţii sau rudele bebeluşului. Acesta va fi mutat din spital la un asistent maternal şi va putea fi adoptat mult mai târziu. „Este prematur să vorbim despre adopţie. Trebuie să îi găsim părinţii sau rudele, iar dacă nu îi găsim, se pune problema adoptării lui“, a declarat Luminiţa Tudora, directoarea DGASPC Olt.
Este primul caz din Olt, din ultimii ani în care un copil este abandonat astfel de părinţii săi. În spit