„District 9“ oferă o viziune fascinantă şi eficientă a viitorului şi a umanităţii. Filmul „District 9“ e un bun exemplu de ce se poate face cu doar 30 de milioane de dolari. Pentru a doua oară în ultima vreme, un tânăr regizor debutant irumpe de nicăieri ca să mă convingă că SF-ul modern mai are încă forţă inovatoare.

Mai întâi a fost „Moon“ (prezentat în competiţie la Festivalul Internaţional de Film de la Iaşi), elegantul, elegiacul şi intelectualul prim film al lui Duncan Jones, care a operat mai mult cu capul decât cu inima.

Acum, la polul opus, a venit „District 9“, bomba viscerală, infuzată în adrenalină a lui Neill Blomkamp care, chiar dacă nu a păstrat o foarte mare ordine în idei, mi-a arătat o viziune fascinantă şi eficientă a viitorului şi a umanităţii.

Pornind de la o metaforă evidentă a apartheidului şi a discriminării, „District 9“ e amplasat în oraşul natal al lui Blomkamp, Johannesburg, în Africa de Sud, unde „în urmă cu 20 de ani“ o navă spaţială a apărut deasupra oraşului şi s-a oprit misterios.

Oamenii i-au salvat pe extratereştrii flămânzi de la extincţie şi i-au înghesuit într-o arie numită District 9. Aceasta s-a transformat imediat într-un soi de lagăr unde gangsterii malefici au început să-i hăituiască pe cei de pe altă planetă.

În curând, primul hibrid om-alien e pe cale să se materializeze. Ceea ce începe cu o intrigă tradiţională „caută şi salvează“ se metamorfozează într-o formă de viaţă ce rezistă în afara graniţelor genului.

Cuvinte la superlativ

Cu o imaginaţie vie şi un gust pentru gore, regizorul închipuie un întreg arsenal de arme extraterestre care prăjesc şi dezmembrează oamenii în tot felul de modalităţi excitante.

Pelicula se foloseşte cu virtuozitate de imagini fals-documentare, de reportaje de ştiri şi de unghiuri a