Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea a semnat Ordinul de Ministru pentru modificarea Ghidului de Finantare Casa Verde

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 14 octombrie 2009 ·

13.10.2009

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul interimar al Mediului, Elena Udrea, a semnat astăzi, 13 octombrie 2009, Ordinul de Ministru pentru modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului, aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr. 565/2009.

Ca noutate, sunt consideraţi eligibili operatorii economici, constituiţi potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu obiect principal de activitate ”Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare” conform CAEN - diviziunea 55, grupa 551, clasa 5510. De asemenea, unităţile administrativ-teritoriale sunt explicate după cum urmează: comune, oraşe/municipii şi judeţe, legal înfiinţate şi delimitate, administrate conform Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti.

Operatorii economici care vor să acceseze acest program trebuie să funcţioneze şi să aibă activitate economică de cel puţin 6 luni la data depunerii cererii de finanţare, să nu fie insolvabili, în stare de reorganizare judiciară sau faliment, în încetare de plăţi sau în stare de insolvenţă, să nu aibă suspendate activităţile economice, să aibă îndeplinite obligaţiile exigibile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetul local şi Fondul pentru mediu. De asemenea operatorii economici care doresc sa acceseze acest program trebuie să nu sponsorizeze activităţi cu efect negativ asupra mediului, să nu fie consideraţi ”Firmă în dificultate”, conform dispoziţiilor

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum o ora
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum o ora
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum o ora
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 27 minute
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

LIVE Război în Ucraina - ziua 829. Atac rusesc de proporții asupra sistemului energetic ucrainean / Rusia clasifică un grup de soții de soldați drept „agenți străini” / Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda

HotNews acum 28 minute
Toate informațiile despre războiul din Ucraina - ziua 829 - LIVE pe HotNews.ro: 10:00Rusia a lansat sâmbătă dimineață un val de rachete și drone care au avariat instalații ale sistemului energetic din cinci regiuni ale Ucrainei, transmite Reuters. R

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

Noi denunțuri în dosarul lui Florian Coldea. Acuzațiile pe care i le aduce un om de afaceri care avea un site de jocuri de noroc

Ziua News acum o ora
Direcția Națională Anticorupție face noi verificări în dosarul foștilor șefi SRI. Până acum, trei bărbați au depus denunțuri, iar unii dintre ei acuză inclusiv că au fost amenințați de gruparea pe care Florian Coldea ar fi condus-o. În contextul noi

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Mediafax acum 41 minute
Într-o declaraţie, familia a precizat că Robinson a murit „în linişte” vineri dimineaţă. Robinson a fost o prezenţă binecunoscută la Casa Albă în timpul celor opt ani de administraţie a lui Barack Obama, între 2009-2017. Ea a petrecut o mare parte d

Mexicul se pregăteşte să-şi aleagă prima femeie preşedinte. De ce alegerile mexicane sunt mai importante ca niciodată pentru Statele Unite / Cine sunt principalii competitori

News.ro acum 2 ore
Cu peste 98 de milioane de alegători cu drept de vot, aproximativ 70.000 de candidaţi şi peste 20.000 de funcţii publice aflate în competiţie, alegerile generale din Mexic din 2 iunie vor fi cele mai mari din istoria ţării. Dar nu doar amploarea mas

Inundaţii Italia. MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum 27 minute
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°