În ultimii ani, mi-a fost tot mai frică de interviurile Hertei Müller din presa germană. De fiecare dată presimţeam că, din nou, va povesti o întîmplare îngrozitoare petrecută în România, din nou va critica „structuri şi mentalităţi“, obligîndu-mă să mi-aduc aminte unde am trăit cu toţii şi unde ne aflăm mare parte dintre noi. În ultimele zile citesc, ca toţi ceilalţi, despre Herta Müller, cît nu am citit în 20 de ani, văd emisiuni în reluare la televizor şi îmi dau brusc seama că există un lucru despre care „proaspăta laureată“ a vorbit întotdeauna admirativ: limba română. S-ar putea ca limba română s-o fi apropiat pe Herta Müller, după ’89, de ce se întîmpla „bun“ în România. Mă gîndesc acum la întîlnirile ei cu scriitorii români ajunşi prin tot felul de conjuncturi fericite la Berlin, la lecturile cu public din Bucureşti, unde a cunoscut cîţiva dintre poeţii foarte tineri români, la prietenia ei cu Nora Iuga şi încă la alte cîteva prietenii, care au ca teren comun limba română şi scrisul şi nu neapărat traumele perioadei comuniste. Sau cel puţin îmi place să cred asta. Şi ce gest de încurajare poate fi mai mare pentru un scriitor tînăr din România decît laudele unui laureat Nobel la adresa limbii în care el însuşi scrie! Herta Müller şi, alături de ea toţi ceilalţi scriitori germani originari din România vor fi, în continuare, puntea pe care scriitorii români pot păşi în „lumea largă“.

Articole in legaturaNobel pentru Herta Müller

În ultimii ani, mi-a fost tot mai frică de interviurile Hertei Müller din presa germană. De fiecare dată presimţeam că, din nou, va povesti o întîmplare îngrozitoare petrecută în România, din nou va critica „structuri şi mentalităţi“, obligîndu-mă să mi-aduc aminte unde am trăit cu toţii şi unde ne aflăm mare parte dintre noi. În ultimele zile citesc, ca toţi ceilalţi, despre Herta Müller, cît nu am citit în