Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştefan SIENERTH: „Dacă Herta Müller ia mîine Premiul Nobel, literatura română o va accepta subit“

Publicat in Observator Cultural, joi 15 octombrie 2009 ·

Fragment dintr-un interviu publicat în Observator cultural, pe 27 septembrie 2007 Critic şi istoric literar, Ştefan Sienerth a studiat la Universitatea din Cluj, secţia germană-română. În 1979 şi-a luat doctoratul la Universitatea din Bucureşti, iar din 1986 a fost cercetător stiinţific la Centrul de Ştiinţe Sociale din Sibiu. În 1990 a emigrat în Republica Federală Germania, devenind în scurt timp cercetător la Institutul pentru Cultura şi Istoria Germană din Sud-Estul Europei, cu sediul în München. În 2002 a primit titlul de doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti, iar din 2005 este director al institutului mai sus-menţionat. Fragmentul selectat face parte dintr-un interviu acordat revistei noastre, în 2007, şi include o profeţie ce a avut confirmarea doi ani mai tîrziu. Scriitorii germani originari din România ar trebui să se regăsească într-un dicţionar al literaturii române ori nu? Aparţin sau nu literaturii române? Da. Scriitorii germani originari din România aparţin, în fapt, unui spaţiu special, pe care Dieter Schlesak îl numeşte „intermediaritate“. Trăiesc între două culturi, între două limbi. Seamănă cumva, chiar dacă multe date diferă, cu autorii români emigraţi în timpul comunismului, care au scris în alte limbi decît cea română, dar care se formaseră într-o realitate românească. Iar dacă în secolul al XIX-lea existau cu certitudine scriitori germani, în Transilvania ori în Banat, care vorbeau prost româneşte, în secolul al XX-lea (într-a doua jumătate mai cu seamă), situaţia a fost cu totul alta: realitatea cotidiană comunistă era fundamental aceeaşi pentru grupurile trăitoare în România. Scriitorii germani din România vorbeau româneşte si voiau să fie consideraţi parte atît a culturii române, cît şi a celei germane. Relaţia lor cu România şi cu cultura română era foarte diferită de cea a predecesorilor lor. Scriau despre realităţi ro

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 2 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 3 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 6 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 3 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Un turist de 43 de ani a murit electrocutat într-o cadă cu hidromasaj

Mediafax acum 2 ore
Victima, Jorge Guillén, un puşcaş marin, se afla în vacanţă cu Lizzette Zambrano, în vârstă de 35 de ani, o profesoară de şcoală primară din El Paso, Texas. Cei doi, ambii din El Paso şi cu dublă cetăţenie americană şi mexicană, erau soţ şi soţie. P

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 5 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°
mar.

18°/31°