Este o mare uşurare să scapi de ruşinea unui guvern de tip african, cu 11 persoane care ocupă 21 de funcţii de ministru. Ceea ce s-a întâmplat în ultima lună ne situa din punct de vedere politic în mod evident în afara Europei. Cu toate astea, nici preşedintele, nici primul-ministru nu aveau vreun stres că aviatorul şef era şi agricultor, că un singur om ocupa trei funcţii de ministru sau că electricianul-şef era şi medicul naţiei.
Această structură mi-a adus aminte de lectura unuia dintre cele mai frumoase romane româneşti, Cel mai iubit dintre pământeni. Acolo Marin Preda face o descriere genială a demenţei politice din anii '50. Decanul Facultăţii de Filosofie fusese înlocuit cu medicul stomatolog, prin decizia înţeleaptă a partidului. Cu o inconştienţă înfricoşătoare, acelaşi lucru s-a petrecut în România anului 2009, fără ca aceasta să reprezinte vreo problemă pentru preşedintele ţării. Sau pentru alte instituţii care garantează respectarea normelor constituţionale.
Într-un acces de nesperată maturitate politică, o majoritate parlamentară reprezentând opoziţia, a înlăturat Guvernul Boc II. Sunt convins că nu toţi membrii cabinetului căzut sunt incompetenţi. Există şi persoane care au încercat, dincolo de uriaşul compromis politic, să-şi îndeplinească un mandat cu pricepere în domeniul coordonat. Unii au reuşit, alţii nu. Dar forma hidoasă, din punct de vedere democratic, pe care o luase acest guvern, trebuia cu orice chip înlăturată.
Pe fondul cultivării în ultimii cinci ani a unei tensiuni fără precedent, PD-L şi Traian Băsescu s-au autoizolat. Succesul PSD, PNL şi UDMR este, de fapt, o amară înfrângere a modului în care face politică actualul şef al statului. Şi-a venit singur de hac. Prin duşmănirea cu toate partidele a reuşit performanţa ca nimeni să nu mai dorească o colaborare cu domnia sa.
Valabil şi pentru formaţiunea politică pe ca
