Nu s-ar zice ca juriul suedez care acorda cea mai ravnita cununa literara planetara a excelat totdeauna in temeritate si originalitate. Pornise cu stangul inca de la inceput, preferandu-i marelui Tolstoi un soi de versificator demagog pe atunci la moda – francezul Sully Prudhomme, cel obsedat de "poezia stiintifica". Iar cu trecerea anilor a comis si alte nedreptati: e destul sa privesti lista refuzatilor pentru a-ti alcatui o biblioteca ideala. Dar alegerea Hertei Müller in acest an il spala de multe pacate, chiar daca protestele unora si sarcasmele altora sunt mai vehemente ca de obicei. A ales o voce care abia reusea sa sopteasca. si ii ofera amplificatoarele actualitatii pentru ca ea sa-si urle durerea. Iar restul omenirii, prinsa deja cu grijile crizei economice sau in valtoarea spectacolului amnezic al actualitatii, nu este tocmai sigura ca vrea lecturi care o intorc la anii sumbri ai comunismului de dinaintea prabusirii Zidului berlinez.

Si poate nici la perioada tulbure care a precedat instalarea imperiului sovietic pe provinciile dezmembrate ale fostului Imperiu Austro-Ungar. Caci aceasta poeta/prozatoare nascuta intr-o provincie bizara – cum se pronunta… Banat? – unde s-au interferat cele doua imperii si istoriile lor vine si pune in cauza noile aglutinari ale indiferentei. Ea nu uita nici ca tatal ei a fost silit sa intre in SS (sau a facut-o inconstient, ceea ce e totuna) cand unitatile Wermachtului traversau pricajita provincie in drumul lor spre Urali. Nu uita nici furia cu care comunistii romani i-au deportat mai apoi pe svabi – cum se pronunta? – spre pustiul Baraganului, cand nu au fost dusi spre arhipelagul Gulagului. si intreaba cu incapatanare de ce a fost asa, de ce i s-a intamplat ei? De ce atatea persecutii colective numai fiindca in Transilvania existau de cateva veacuri doua etnii germane aduse de alte valuri istorice? Razbu