Liberalii vor un mandat de premier nelimitat pentru Klaus Johannis, PSD îl vrea la şefia noului guvern doar până la alegerile prezidenţiale. Sursa: Razvan ValcaneantuSursa: Răzvan Vălcăneanţu
1 /.
Liderii coaliţiei PSD-PNL-UDMR au continuat să-l sprijine pe Klaus Johannis ca posibil premier şi după consultările avute cu preşedintele Traian Băsescu. Liderii tuturor partidelor, mai puţin PDL , au respins ideea unui guvern politic, lansată de Traian Băsescu, şi i-au cerut preşedintelui să recunoască existenţa unei noi majorităţi.
PNL şi PSD sunt unite de strategia anti-Băsescu, dar au viziuni diferite în privinţa mandatului lui Johannis, dacă primarul Sibiului ar ajunge premier.
La întâlnirea partidelor din coaliţie, desfăşurată ieri la Senat, PSD a propus ca Johannis să aibă un mandat limitat până la alegeri, în timp ce liberalii s-au opus acestei limitări, au afirmat surse parlamentare. Johannis însuşi le-a spus celor prezenţi că el nu vrea să fie premier doar pentru două luni. El a menţionat că, dacă rămâne premier după alegeri, va conduce un nou guvern care va fi format din politicieni şi nu din tehnocraţi.
În cele din urmă, subiectul duratei mandatului ipotetic de premier a fost încheiat la egalitate. În scrisoarea către Traian Băsescu, semnată de liderii partidelor participate, a fost inclusă o formulare care să mulţumească pe toată lumea. Astfel, mandatul lui Johannis ar fi “să formeze un guvern care să gestioneze problemele economice urgente ale ţării, să asigure organizarea de alegeri prezidenţiale libere şi corecte şi să restabilească încrederea partenerilor sociali în executiv.”
Tehnocratul va fi flancat de un consiliu de politicieni
Rezervele lui Mircea Geoană în privinţa susţinerii lui Johannis sunt legate de faptul că numele acestuia a fost lansat pe piaţă de Crin Antonescu