Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gătiţi cu Jamie până la 75 de ani şi după

Publicat in Jurnalul, joi 15 octombrie 2009 ·

Deşi cotat la bursa celor mai bogaţi oameni din Marea Britanie, Jamie Oliver, 34 de ani, face parte dintre cei care nu pun banii la ciorap. Una dintre investiţiile sale se află în proiecte sociale de genul celui intitulat "Fifteen". Fifteen este un lanţ de restaurante în care se face şcoală. O şcoală de "chefs" care să-i servească, într-o zi (cum s-a şi întâmplat, anul acesta) pe Barack Obama şi pe Angela Merkel. Cursurile acestei şcoli, destinate în special tinerilor proveniţi din familii defavorizate, sunt extrem de simple şi, mai ales, au un pronunţat caracter practic. 15 ucenici învaţă "legile lui Jamie" de pe o carte cu sfaturi pentru "a deveni un bucătar mai bun".

BIBLIA LUI JAMIE

În "Să gătim cu Jamie", carte apărută în 2007, în traducere, la Editura Curtea Veche, avem o imagine destul de corectă a bibliei gastronomice a celui supranumit "The Naked Chef". Sau bucătarul dezbrăcat... de secrete, evident. "Indiferent dacă aţi mai gătit sau sunteţi un novice în acest domeniu, vreau să vă ofer o fărâmă din cursul nostru de bucătărie de la Fifteeen" - scrie Jamie în prefaţă. Ce cuprinde cartea lui Jamie? O serie de reţete extraordinare, care surprind, în primul rând, prin simplitate.

Jamie apelează, ca de obicei, la ingrediente uşor de găsit şi relativ puţine. De altfel, este visul lui să poată învăţa lumea să gătească cu numai două elemente de bază. Iată un exemplu: "Dacă aveţi un muşchi frumos de vită, puteţi să-l fierbeţi la foc mic, cu capac, timp de şapte-opt ore sau peste noapte; dimineaţa, carnea va fi puţin crocantă deasupra, moale în interior şi va avea o aromă intensă, extraordinară - chiar înainte de a adăuga alte ingrediente".

HRANA PENTRU VIITOR

Teoria lui Jamie este că astăzi, spre deosebire de anii '50, oamenii dau mai puţină importanţă la ceea ce înghit în fiecare zi. Dacă e vorba de carne, nu le pas

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bihor: Accident grav pe DN 1, între un autoturism şi un TIR. Patru persoane au rămas încarcerate, toate fiind declarate decedate - FOTO

News.ro acum 18 minute
Un grav accident rutier a avut loc marţi dimineaţă, pe drumul naţional 1, pe raza judeţului Bihor, unde un autoturism s-a izbit violent de un TIR. În urma impactului, patru persoane au murit,

Accident între un autobuz plin cu 20 de călători și o dubă de transport marfă: Unul dintre șoferi a murit, 3 persoane rănite

Ziare.com acum o ora
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, 28 mai, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă. ”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, intre

Peste 150 de percheziţii pentru combaterea infracţiunilor economice

Mediafax acum 44 minute
Poliţia Română şi Parchetul General coordonează, marţi dimineaţa, o operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară. Au fost peste 150 de percheziţii domiciliare.

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum o ora
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Evaziune, contrabandă, șantaj și camătă sunt cauzele a peste 150 de percheziții efectuate de polițiști, marți dimineața

Ziare.com acum 38 minute
Peste 150 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în Bucureşti şi în mai multe judeţe, în cadrul a 34 de acţiuni vizând infracţiuni de evaziune fiscală, de mediu, de contrabandă, de corupţie, de înşelăciune, şantaj şi camătă. ”La data de 28.05.2024, î

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 28 mai 2024?

Ziua Constanta acum 51 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta pomenirea sfântului sfinţitulul mucenic Eutihie, episcopul cel din Melitina. Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita (Niceta) Mărturisitorul, episcopul Calcedonului (sec. IX).

O nouă fabrică se va deschide în România. Parteneriatul privește dezvoltarea unui produs militar

Adevarul acum 27 minute
O companie britanică specializată, printre altele în industria spațială și de apărare a încheiat un parteneriat cu firma românească Bluespace Technology pentru deschiderea unei fabrici în România.

De la 1 septembrie se va modifica plafonul peste care se impozitează pensiile. Marcel Ciolacu: „Nivelul de trai s-a scumpit“

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste care se impozitează pensiile, prag care acum este de 2.000 de lei.

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Papa Francisc a folosit un termen insultător pentru a se referi la homosexuali (presă)

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a folosit recent un termen insultător şi vulgar vorbind despre homosexualii din Biserica Catolică, au relatat luni mai multe canale media italiene, potrivit AFP. Papa FranciscFoto: Evandro Inetti/ZUMA / SplashNews.com / Splash / Profim

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

15°
mar.

14°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

15°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°