Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARTE VIZUALE. Lecţia lui Horia Damian

Publicat in Observator Cultural, joi 15 octombrie 2009 ·

În această toamnă, un eveniment expoziţional aşteptat de multă vreme este găzduit de Muzeul Naţional de Artă Contemporană: expoziţia cu lucrările lui Horia Damian, artistul român mult mai cunoscut în lume decît în propria ţară. Fără a fi o retrospectivă, pentru prima dată lucrările lui Horia Damian sînt expuse la Bucureşti, într-o selecţie începînd cu perioada anilor şaizeci, pînă la lucrări realizate în ultimul an. O expoziţie care are toate datele pentru a reprezenta un mare eveniment artistic, dar căreia, din păcate, viziunea organizatorică nu-i împlineşte valoarea spirituală a operei. Horia Damian a plecat din ţară în anul 1946, la doar douăzeci şi patru de ani, cu o bursă la Paris, la recomandarea lui Jean Steriadi. Chiar dacă se afla la vîrsta începutului de drum, în cazul lui putem vorbi deja despre experienţă în domeniu. În 1940 expune la Salonul Oficial şi obţine Premiul I pentru desen, în 1942 expune în Pavilionul românesc din cadrul Bienalei de la Veneţia, iar în anul cînd pleca spre Paris, obţinea Premiul „Anastase Simu“. În sălile Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia este deschisă, tot în această perioadă, o expoziţie cu lucrările lui Horia Damian, realizate pînă la plecarea lui în Franţa. Chiar dacă cele două evenimente nu au fost realizate pe baza unui plan coerent, într-o colaborare ce ar fi trebuit să depăşească orgoliile, pentru amatorul de artă este o şansă de a avea o perspectivă amplă asupra creaţiei lui Horia Damian, atît de puţin cunoscută la noi. Este o lecţie pe care cele două expoziţii o oferă şi din care putem trage cîteva concluzii asupra şanselor şi neşanselor de a putea atinge un statut major în cultura lumii, de a respira spiritual aerul rarefiat al înălţimilor. În aceste rînduri nu voi analiza în mod direct opera lui Horia Damian. Voi porni de la concluzia că el este unul dintre puţinii artişti români care au reuşit să treacă

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum 14 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

O cisternă cu 21 de tone GPL s-a răsturnat pe o șosea, din județul Vaslui. Pompierii au izolat zona pentru a evita o tragedie

Ziare.com acum 2 ore
O autocisternă încărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat (GPL) s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, la ieşirea din municipiul Huşi. Pompierii din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au inte

Dosarul 2 Mai Judecătoria Mangalia, așteptată să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Mangalia, din județul Constanța, se va pronunța vineri, 14 iunie 2024, asupra cererii de schimbare încadrării juridice a lui Vlad Pascu, acuzat în Dosarul 2 Mai de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. În cadrul ultimei ședințe

Ciucă așteaptă pedepsirea vinovaților pentru mineriada din iunie 1990: "Această rană a societăţii româneşti rămâne deschisă"

Ziare.com acum 24 minute
Președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat vineri, 14 iunie, că dosarul în care sunt achetați vinovații pentru mineriada din 13 - 15 iunie 1990 nu este finalizat, iar victimele și urmașii lor așteaptă să se facă dreptate. "Mineriada din 13 - 15 iunie

Percheziţii într-un dosar de abuz în serviciu, fals şi delapidare legat de achiziţii publice

Mediafax acum 55 minute
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Satu Mare efectuează vineri dimineaţă şapte percheziţii. Sunt vizate domiciliile unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale şi ale unei instituţii, din judeţele Satu Mare şi Să

Zelenski le cere liderilor G7 să aprobe un ”Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut joi liderilor din ţările G7 să aprobe un „Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei după pagubele cauzate de invazia Rusiei, relatează Reuters. „Avem nevoie de un plan clar pentru redresarea Uc

Republica Moldova primește 9 milioane de euro de la UE pentru întărirea sistemului de apărare antiaeriană

Adevarul acum o ora
Republica Moldova își va consolida capacitățile de apărare antiaeriană grație unui nou pachet de sprijin nerambursabil de 9 milioane de euro oferit de Uniunea Europeană. Acest sprijin face parte din Instrumentul European pentru Pace (EPF), a anunțat

Poliția anunță dispariția unui copil de 10 ani, din Prahova. A plecat de acasă și nu s-a mai întors

Ziare.com acum 2 ore
Poliţia anunţă că un băiat de 10 ani din localitatea Măneşti a plecat de acasă şi nu s-a mai întors şi face apel la cetăţeni să anunţe dacă pot oferi informaţii despre copil. ”Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Cocorăştii Colţ au fost s

Zelenski: "China nu va vinde armament Rusiei. Xi Jinping mi-a dat cuvântul său. Vom vedea"

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a primit asigurări de la șeful statului chinez, Xi Jinping, că țara sa nu va vinde armament Rusiei. Declarația a fost făcută la Summitul G7 din Italia, iar Zelenski a confirmat că a purtat o discuție telefo

Vremea

București
acum

21°
vin.

17°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

20°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°