„Ce treabă aveţi voi cu lucrarea pe care o am eu de patru ani?! Ce treabă aveţi voi?"
Dumitru Drăghici, patronul firmei Clares, care se ocupă de Cimitirul Central, a agonisit atâţia bani din afacerile mortuare încât îşi permită să-şi „tragă" o vilă turistică foarte cochetă în Mamaia.
Prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 315 din 30 iulie 2003 s-a aprobat schimbul de terenuri între municipiul Constanţa şi Dumitru şi Rodica Drăghici. HCLM-ul spune că schimbul a avut la bază „expunerea de motive susţinută de domnul primar Radu Ştefan Mazăre, referatul Direcţiei Patrimoniu, înregistrat sub nr. 77189/2003, avizul Comisiei nr. 1 - Buget Finanţe, avizul comisiei nr. 2 - Dezvoltare şi Urbanism şi avizul Comisiei nr. 5 - Juridică; având în vedere Hotărârea Consiliului Local Municipal Constanţa nr. 427/2000, adresa nr. 134898/5.11.2002 a evaluatorului autorizat Darian Rom Suisse SRL". În hotărâre se vorbeşte despre două terenuri: „terenul în suprafaţă de 441 mp, proprietatea domnilor Drăghici Dumitru şi Rodica, situat în municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, pe malul Lacului Siutghiol, în zona Hotelului Central, având următoarele vecinătăţi: N - teren proprietate privată a municipiului Constanţa, S - lot 22. E - alee proiectată, V - teren proprietatea municipiului Constanţa" şi „terenul în suprafaţă de 441 mp, proprietatea municipiului Constanţa, situat în municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, pe malul Lacului Siutghiol, în zona Hotelului Central, careu D4, lot 23, având următoarele vecinătăţi: N - lot 24, S - lot 22. E - alee proiectată, V - teren proprietate municipiul Constanţa". Proiectul de hotărâre a fost votat, la acea dată, de 29 dintre cei 31 de consilieri locali. După cum am putut vedea, Drăghici a schimbat cu primăria lui Mazăre un teren cu un altul vecin. Şi coincidenţa face ca acea zonă să fie împânzită de terenuri retrocedate în 2002 şi 2003, prin