Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naţionala, abator al antrenorilor

Publicat in Jurnalul, vineri 16 octombrie 2009 ·

Victor Piţurcă este ultimul antrenor al echipei naţionale care a plătit pentru reuşitele sale. A plătit cu vârf şi îndesat, a plătit cu repetiţie. Prima oară a fost demis imediat după ce calificase echipa naţională la un turneu final. A funcţionat principiul conform căruia nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Faptul că şutul în fund fusese primit ca urmare a unei revolte interne care îl avea la timonă pe Hagi a determinat în presă o reacţie favorabilă selecţionerului. Victor Piţurcă, victima Victor Piţurcă, a devenit din acel moment unica propunere a jurnaliştilor pentru fotoliul de antrenor al echipei naţionale. Propunere validată, de altfel, imediat după vacantarea postului prin debarcarea lui Iordănescu. Piţurcă a calificat din nou echipa naţională la un turneu final, de această dată cu un lot mult mai subţire decât la prima reuşită. Dar cum recunoştinţa i se potriveşte românului precum măgarului fuga, susţinătorii din trecut, jurnaliştii, au început să-i mulţumească lui Piţurcă prin înjurătură. Altă zicere neaoşă se potrivea momentului. Campania furibundă pornită de jurnalişti împotriva lui Victor Piţurcă s-a desfăşurat sub lozinca "eu te-am făcut, eu te omor". Victor Piţurcă a primit astfel cel de-al doilea şut în fund, fiind considerat singurul vinovat pentru eşecurile echipei, făcându-se abstracţie de faptul că fotbalul nostru a intrat într-un teribil derapaj. Nu-mi propun să redeschid dosarul lui Victor Piţurcă. Obişnuinţele păguboase ale bipedelor nătânge mă preocupă. Prostia cu repetiţie mă sperie. Răzvan Lucescu a preluat conducerea naţionalei pe fondul unei susţineri consistente din partea presei. Primele rezultate obţinute sub comanda sa au constituit pretexte ale respectării promisiunii de susţinere. Pricinoşii fără cauză au stat la cutie. Dintre analfabeţii fotbalului, doar câţiva au sărit la gâtul selecţionerului. Adică aceia care doreau în vitrin

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat

News.ro acum 16 minute
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 48 minute
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 2 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 33 minute
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 30 minute
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 49 minute
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Premierul Spaniei vine în iulie în România. Ciolacu: E de notorietate prietenia Pedro Sanchez

HotNews acum 15 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că omologul său spaniol, Pedro Sanchez, urmează să efectueze o vizită în luna iulie în România, pentru a participa, între altele, şi la semnarea acordului bilateral privind dubla cetăţenie acordată românilor

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 3 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 4 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

S-a încheiat Adunarea Generală a EOC, eveniment care a fost găzduit de Palatul Parlamentului. Oraşul Istanbul a fost confirmat ca gazdă a Jocurilor Europene din 2027

News.ro acum o ora
Cea de-a 53-a sesiune a Adunării Generale a Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene (EOC) s-a încheiat, vineri, la Palatul Parlamentului, informează COSR. În cea de-a doua zi a reuniunii, Spyros Capralos, preşedintele EOC, a declarat închisă Adunar

Vremea

București
acum

28°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

18°
vin.

19°/24°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°