Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unirea Tărlungeni vrea trei puncte la Brazi!

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 16 octombrie 2009 ·

Astăzi de la orele 15:00 are loc runda a 10 a celui de-al treilea eşalon fotbalistic. În seria a 3-a sunt programate câteva partide deosebit de importante pentru configuraţia clasamentului. Liderul la zi al ierarhiei, Kaproni Boldeşti, se deplasează la Titu unde gazdele se prezintă după o victorie clară în deplasare şi vor să atace topul clasamentului. O formaţie care vine din urmă este nou promovata din Toporu, care în etapa anterioară a învins la Tărlungeni şi care are gânduri serioase pentru acest sezon. De data aceasta primeşte vizita fostei divizionare B din Buftea pe care vrea s-o învingă pentru a arăta că victoria de la Tărlungeni n-a fost întâmplătoare.

Unirea Tărlungeni evoluează la Brazi în compania Chimiei, o formaţie care se luptă din greu pentru supra-vieţuire. Uniriştii vor să şteargă im-presia proastă din etapa precedentă şi să vină cu toate punctele. Mai greu va fi pentru predeleni, care s-au instalat „confortabil” pe ultimul loc. Vor evolua pe propriul teren în compania unei echipe care se află aproape de zona periculoasă a retrogradării, Fili-peştii de Pădure. Predelenii şi-ar putea trece în cont cea de-a doua victorie din campionat.

Programul complet al etapei a 10-a: Petrolul Videle - Juventus Bucureşti; Petrolul Teleajen - CSM Târgovişte; Conpet Ploieşti - Comprest Bucureşti; Rapid II - Argeşul Mihăi-leşti; Inter Clinceni - Victoria Adunaţii Copăceni; Viitorul Toporu - CS Buftea; Electrosid Titu - Kaproni Boldeşti; CF Predeal - AFC Filipeştii de Pădire; Chimia Brazi - Unirea Tărlungeni. Astăzi de la orele 15:00 are loc runda a 10 a celui de-al treilea eşalon fotbalistic. În seria a 3-a sunt programate câteva partide deosebit de importante pentru configuraţia clasamentului. Liderul la zi al ierarhiei, Kaproni Boldeşti, se deplasează la Titu unde gazdele se prezintă după o victorie clară în deplasare şi vor să atace topul clasamentulu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate/ Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că aceasă sărbătoare este un prilej de a reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. ”Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provo

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 2 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum o ora
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 9 minute
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Stéphanie Frappart, escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii în finala Cupei Greciei

News.ro acum 36 minute
Franţuzoaica Stéphanie Frappart, care a arbitrat, sâmbătă, finala Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena şi Aris Salonic, a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii. În decurs de 20 de minute, Stépha

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum 56 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 3 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

Şase bebeluşi morţi în India, într-un incendiu la un spital de nou-născuţi la New Delhi

News.ro acum o ora
Şase bebeluşi au murit într-un incendiu care a devastat sâmbătă un spital de copii la New Delhi, anunţă duminică poliţia capitalei indiene, relatează AFP. În total 12 nou-născuţi au fost evacuaţi din spital în timpul sinistrului, însă şase erau deja

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 5 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 3 ore
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Vremea

București
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°