Copilul din coşul de nuiele
La începutul anilor '80 lucram sub conducerea lui Ion Cristoiu la SLAST. Prin redacţie se perindau mulţi scriitori tineri, dornici să colaboreze. Într-o zi, în biroul lui Jack (aşa îi spuneam pe atunci cu toţii lui Ion Cristoiu) a intrat o tânără prozatoare, Carmen Francesca Banciu. Constatând că el nu se afla acolo, s-a aşezat într-un fotoliu, în aşteptarea lui. Carmen, o excentrică, obişnuia să-şi poarte copilul nou-născut cu sine, într-un coş de nuiele împletite. Coşul cu copilul l-a depus pe biroul lui Jack, deasupra unui teanc de manuscrise. După un timp, în încăpere a intrat un coleg de-al nostru, cunoscut pentru înclinaţia lui de a curta orice femeie, şi a invitat-o pe prozatoare la o cafea, la bufet. Carmen a plecat cu el, lăsând coşul cu copil cu tot pe birou.
Toate acestea, le-am reconstituit ulterior. Atunci, însă, nu ştiam cum se succedaseră faptele. Mă aflam într-o încăpere alăturată şi l-am auzit pur şi simplu pe Jack ţipând îngrozit:
- Alex! Alex! Vino repede aici!
Am alergat la el crezând că se întâmplase o nenorocire. Jack, roşu la faţă, sufocându-se de spaimă, îmi arăta cu degetul spre propriul lui birou:
- Ce e acolo?!
Am examinat coşul, pedant, şi i-am răspuns:
- Un copil.
Nu de răspunsul ăsta avea nevoie:
- Ştiu că e un copil. Dar ce caută aici?!
Atunci, jucându-mă, i-am spus:
- Cred că e un copil făcut de tine, în afara căsniciei. Iar tânăra mamă ţi l-a adus în dar, ca să-ţi aducă aminte de obligaţiile pe care le ai...
Ion Cristoiu îşi pierduse însă complet umorul:
- Alex, te implor! Ia-l de aici! Ia-l! Să dispară! Să nu-l mai văd! Fă asta pentru mine!
N-am să uit niciodată panica de atunci a lui Jack. Când s-au lămurit lucrurile, a f