Daca razbati prin pojghita de muzica subtire oferita de posturile de radio si TV, daca citesti cu atentie afisele concertelor din oras si daca cobori putin in cluburi, universul muzical de la noi se schimba radical. Cu cat cobori mai mult, cu atat scara valorii urca. Dan Byron este unul dintre eroii acestei lumi, un muzician de valoare indiscutabila, care se incapataneaza sa creeze muzica asa cum simte. Ce fel de muzica? O muzica buna, desi greu de plasat intr-un stil. O muzica facuta cu talent si din suflet
Un album interviu
- Sa incepem cu inceputul: cine este Dan Byron?
- Sunt un bucurestean de pe Bulevardul Pantelimon, pe care parintii l-au dat la scoala de muzica, din simplul motiv de a nu sta cu golanii pe maidan. Nu si-au imaginat niciodata ca imi va placea atat de mult si ca viata mea urma sa se reduca la muzica. Primii patru ani am facut vioara, apoi flaut, care a ramas instrumentul meu special. Chitara am invatat singur. Toate imi plac, dar acum le prefer pe cele de armonie, gen pian, chitara, pentru ca ma lasa sa ma exprim mult mai liber vocal. Am inceput sa cant in trupe prin '95, muzici ce se intind de la rock la blues, iar fiecare experienta muzicala a avut pentru mine un farmec deosebit. Cum ar putea sa nu aiba: sa faci turneu european cu o trupa de nemti (Agathodaimon), sau sa strabati zeci de mii de kilometri de naveta pe cale ferata la Cluj, pentru a canta cu prietenii de la Kumm, sau sa participi la trei albume alaturi de Urma, sau sa canti cu Blues Service si Krypton?!... Toate acestea s-au intamplat pana in 2007, cand am decis sa am propria mea trupa, Byron. Cam acesta sunt. Nu exista nimic de spus despre mine care sa nu fie despre muzica mea. Suntem unul si acelasi.
In companie selecta: Andries / Foto: Dan Predescu
- In cei trei ani de la infiintare, trupa Byron n-a tras deloc pe linia do