Într-un fel este bine că s-a închis şi ultimul cinematograf (sau ultimul bastion al cinematografiei, asta ca să folosesc un clişeu enervant)

din Brăila. Măcar acum putem să ne apucăm de lucruri serioase, cum ar fi prostituţia sau consumul de droguri uşoare. Sau putem să plecăm din oraş, dar unde dracu să plecăm căci din păcate pentru noi Brăila se învecinează cu România.

Adică, să fim serioşi, Galaţiul vi se pare oraş? Sau te pomeneşti că Ialomiţa, cu Unirea Urziceni a ei, o fi vreo metropolă.

În sfârşit, aşa ne trebuie dacă am fost atât de proşti să rămânem în Brăila până la vârsta asta. De-acum încolo o să stăm precum atunci când eram copii şi ne adunam să-l ascultăm pe unu' mai mare cum

povestea el un film cu Brusli, pe care avusese privilegiul, şansa şi norocul să-l vadă la video. Dar ca să ni-l povestească, logic, respectivul mai întâi trebuie să vină în Brăila. E, abia în acest punct al discuţiei se rupe filmul - ca să parafrazez titlul dat de ziarul

Obiectiv la articolul cu lichidarea cinematografului „Central". Şi zic asta pentru că Brăila pare că a devenit oraş închis. Nimic nu intră, nimic nu iese, nimeni nu pleacă, nimeni nu vine - de parcă ar fi în carantină.

Dar mă gândesc la primarul Simionescu, care ar fi putut împiedica închiderea cinematografului „Central", acum trei săptămâni. Că acum citesc în Obiectiv că primăria l-a preluat de la RADEF şi că este cât pe ce să-l redeschidă, mă lasă rece. Tot închis rămâne, iar de promisiuni neonorate eu, unul, m-am săturat ca de filmele cu proşti. Poate că Simionescu va da drumul în cele din urmă la cinematograful „Central", căci nu cred că are chef de ceartă cu mine, dar eu tot nu am să pot să uit că a închis singurul loc în care mă duceam să chiulesc cu plăcere, pe vremea când eram în liceu.

Într-un fel este bine că s-a închis şi ultimul cin