Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Portret. MC Kotto întreţine atmosfera de la microfon

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 octombrie 2009 ·

Gabriel Popovici este cunoscut de majoritatea albaiulienilor, şi nu numai, sub numele de MC Kotto. Ofiţer de poliţie de meserie, Gabriel şi-a luat majoratul ca şi „master of ceremonies“. Acesta are în spate o carieră de peste 18 ani la microfon, dedicată creării bunei dispoziţii pentru public. Emisiunea sa, „Stil de viaţă“ a fost un etalon pentru tinerii din Alba Iulia. Campion naţional la dans sportiv

Povestea sa începe în adolescenţă, când a participat ca şi partener de dans al fetei care reprezenta judeţul Alba la un concurs de miss.

„Am făcut parte din ansamblul Casei de Cultură a Sindicatelor. Eram unul dintre cei mai buni dansatori. Şansa mea a fost să fiu ales ca şi partener de dans la concursul de miss naţional, de pe acea vreme, la care participa şi judeţul nostru. M-a impresionat foarte mult primul impact cu Octavian Ursulescu, care prezenta concursul. El a fost modelul meu. Am încercat să-l imit. Totul a început dintr-o joacă“, îşi aminteşte MC Kotto. În perioada 1992-1996, acesta a fost consecutiv campion naţional la dans sportiv.

Coregraf, DJ şi MC

Gabriel Popovici a combinat dansul cu prezentarea diferitor evenimente, cu muzica dance şi house. „Pe la 20 de ani mi-am terminat cariera de dansator şi am făcut coregrafie. Timp de 10 ani am avut o trupă de dans, Black Kats. Am pregătit foarte mulţi dansatori. Şi acum, în timpul liber predau cursuri de dans sportiv“, a spus MC Kotto.

În acest timp, a trecut de la statutul de DJ la cel de MC, „master of ceremonies“. „La început am fost DJ în cluburile din Alba Iulia. Apoi am lucrat la un post de radio local, am prezentat tot felul de evenimente şi formaţii, inclusiv pe Marius Moga. Şi aşa am ajuns MC. Un rol importat îl are DJ-ul. Am făcut echipă cu Max de la Dj Project, iar în prezent îl am alături de mine pe Dj Raulo, care a făcut parte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 5 minute
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 9 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 9 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 5 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 6 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 10 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 8 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 12 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°