Nicolae Cozac are 58 de ani, dintre care, în 38 a fost poştaş. Lucrează ca poştaş de la vârsta de 21 de ani şi nu şi-a schimbat meseria nici măcar o zi, timp de aproape patru decenii. Este unul dintre cei mai vechi din oraş şi, atunci când îşi aminteşte de cum s-a apucat de această meserie, spune că totul a fost o întâmplare. „Am terminat o şcoală de auto şi apoi am mers în armată. În decembrie 1972, am ieşit din armată şi am vrut să mă angajez ca şofer, dar nu am găsit niciun post. Aşa m-am angajat în Poştă, pe ideea că va fi pentru o vreme doar. După un timp, am fost transferat la Tmişoara, unde am absolvit Şcoala Profesională de Poştă. Apoi, m-am întors la Bistriţa“, rememorează Cozac.

O meserie grea, dar liberă

Nicolae Cozac spune că nu s-a gândit niciodată că va ajunge să fie poştaş, dar, cu timpul, s-a obişnuit cu această meserie şi chiar a prins drag de ea. „Aş fi vrut să am şi eu o meserie mai liniştită, să lucrez într-un birou, de exemplu, dar nu aveam pregătirea necesară. La început era o meserie grea, prea puţin căutată de alţii, iar salariile nu erau nici ele foarte mari. În timp, m-am obişnuit şi cu greul şi am prins tare drag de meserie. Îmi place pentru că a fi poştaş îmi dă liberate în orele de serviciu. Eşti mereu în aer liber, în mişcare şi cunoşti o grămadă de oameni“, spune poştaşul. În cei 38 de ani de angajat al Poştei,

Cozac spune că unele lucruri s-au mai schimbat. „Înainte de Revoluţie, era multă presă şi mai puţină corespondenţă înregistrată. Acuma a crescut foarte mult corespondenţa înregistrată şi mai primim şi pliante publicitare de la mai multe firme pe care trebuie să le împărţim tot noi“, mai spune omul. Acesta adaugă că, uneori, este nevoit să ducă şi câte 20 de kilograme de hârtii în corespondenţă. „Trebuie să fii sănătos şi să ai forţă de muncă. Uneori, ducem şi peste 20 de kilograme de hâ