Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Preşedintele CJ plouat la locul de muncă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 octombrie 2009 ·

La secretariatul Consiliului Judeţean plouă prin plafon.Clădirea Palatului Administrativ Maramureş nu a fost renovată niciodată de la darea ei în folosinţă în anul 1970.

Ploile din ultimele zile care au căzut în Baia Mare au încurcat socotelile mai marilor judeţului. La secretariatul Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş plouă prin plafon. „Am pus găleţi ca să nu se prelingă apa pe pardoseală pentru că ploua în toată regula”, a declarat Dumitru Dumuţa, secretarul CJ Maramureş. Acesta mai admite că sunt birouri cu probleme, mai ales la instalaţia electrică, dar secretariatul este singurul în care efectiv plouă. „Infiltraţii sunt în mai multe încăperi ale clădirii, reţeau electrică este şi ea depăşită şi trebuie luate urgent măsuri ca să evităm o nenorocire”, a subliniat secretarul CJ.

Problemele sunt vechi

Clădirea Palatului Administrativ care adăposteşte Consiliul Judeţean şi prefectura Maramureş a fost dată în folosinţă lîn anul 1970. De atunci nu a mai făcut nimeni nicio investiţie din lipsă de fonduri. „N-a fost renovată integral niciodată. S-a lucrat parţial la acoperiş în anul 1992, dar de atunci nimic”, a declarat Dumuţa. Clădirea este proprietate a Statului Român, respectiv aparţine Ministerului Administraţiei şi Internelor şi este administată de Prefectura Maramureş. „Consiliul Judeţean este chiriaş şi nu poate face niciun fel de investiţii masive pentru că nu-i permite legea”, a adăugat Dumuţa. Problemele cu acoperişul sunt însă vechi, ploua în birouri încă din timpul mandatului fostului prefect Bondi Gyongyike. La instalarea noului preşedinte de CJ, anul trecut, s-a făcut schimb de birouri, Mircea Man mutându-se în fostul birou al prefectului. Astfel, acesta a preluat şi problemele odată cu noua locaţie.

Consiliul Judeţean vrea să preia clădirea

Ca să poată face investiţiile necesare pentru renovare şi reabilitare, C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Dan Vîlceanu, urmărit penal pentru ultraj și purtare abuzivă după ce l-a mușcat de nas pe Florin Roman VIDEO

Ziare.com acum 29 minute
Procurorii Parchetului General au anunţat, marţi, că au început urmărirea penală pe numele unui deputat din Parlamentul României pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES,

Cod portocaliu sau cod galben de furtuni în aproape toată țara

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți noi alerte meteo. Un cod portocaliu de instabilitate atmosferică este valabil de marți până miercuri în București și 27 de județe. În intervalul marți, ora 10:00 – miercuri, ora 10:00, este în vig

Bacalaureat 2024: Au apărut subiectele la Matematică

Ziare.com acum o ora
Probele la Bacalaureat 2024 continuă. Elevii de la real au susținut marți, 2 iulie, proba la Matematică. Subiectele pe care le-au primit elevii de la Matematică - Tehnologic au început deja să circule pe rețelele de socializare, conform stirileprotv

Efectele măsurilor PSD: Românii revin la CREDITE cu dobânzi decente / În martie 2024, volumul creditelor de consum a CRESCUT cu aproape o treime

Gandul acum 43 minute
Politicile promovate de PSD de când a ajuns la guvernare a avut drept scop creșterea veniturilor și un trai mai bun pentru toți românii. Acest lucru a dus la o majorare a apetitului pentru credite. În martie 2024, volumul creditelor de consum a cres

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum 2 ore
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum 2 ore
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Mesajul lui Edward Iordănescu înainte de meciul generaţiei de suflet, cu Olanda: „Ne dorim enorm o calificare”

Mediafax acum 6 ore
România întâlneşte Olanda în penultimul meci din optimile de finală ale UEFA Euro 2024, la Munchen, înainte ca Austria să înfrunte Turcia la Leipzig. Optimile de finală ale UEFA EURO 2024 se încheie marţi, România încercând să scrie un nou capitol î

Fundația Vodafone oferă gratuit 48 de lecții digitale despre mediu, inteligență digitală, robotică și meseriile viitorului pe platforma www.scoaladinviitor.ro

G4Media acum 2 ore
48 de activități de învățare despre mediu și ecologie, inteligență digitală, robotică și utilizarea noilor tehnologii în meseriile viitorului Robotul Vi îi va însoți pe elevi în aventura cunoașterii Sesiuni de formare a cadrelor didactice organizate

Ludovic Orban: O candidatură a mea la alegerile prezidenţiale este naturală / ”Știu ce trebuie să fac ca preşedinte al României”

G4Media acum o ora
Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat, marţi, că o candidatură a sa la prezidenţiale este „naturală”, „normală”, în contextul carierei sale politice, transmite Agerpres. Acesta a fost prezent la Guvern, la consultările cu p

Vremea

București
acum

35°
mar.

20°/38°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

33°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°