Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România sub dictatură

Publicat in Vox Publica, sâmbătă 17 octombrie 2009 ·

Românii au motive serioase să se teamă de un regim dictatorial. Poate nu de cel pe care îl sugerează adversarii lui Traian Băsescu. Nici de vreun altul apărut din manipularea unui politician, într-un moment de neatenţie generală. Nu! Noi, românii, avem motive să ne temem de o altă dictatură. Una sub care trăim de multă vreme, poate de când ne ştim. Vorbim aici despre dictatura lui “Las-o bă că merge aşa“. O afirmaţie care ne-a marcat evoluţia, ne-a conturat spaţiul în care existăm şi acţionăm. O atitudine care, lăsată în voia ei, ne va hotărî calitatea vieţii pentru mulţi ani de acum înainte. Cine ştie de când suntem atât de plafonaţi, delăsători şi complexaţi? Cert e că am crescut cu poveşti despre această meteahnă a cârpelilor şi fanfaronadei lipsite de conţinut. Apoi, am trăit-o noi înşine. Poate de vină să fi fost comunismul. Am învăţat în mai bine de patruzeci de ani să muncim când suntem supravegheaţi şi să furăm când nu suntem observaţi. Pentru ca, mai apoi, când dictatorul venea în vizită, să legăm cu sârmă fructele în pomi şi să plantăm peste noapte brazi adulţi în jurul fabricilor poluatoare. Într-o zi s-a întâmplat să ne trezim liberi. Unii au hotărât să nu mai îngâne deja clasicul “las-o bă că merge aşa”. Decizia le-a fost fatală multora. Pentru câteva zile, o ţară întreagă parcă ieşise din cercul vicios care ne ţinea încremeniţi în istorie. Însă a durat puţin până când, rând pe rând, ne-am întors la vechea atitudine, întocmai ca nişte purcei care se întorc negreşit în mocirlă după ce au fost îmbăiaţi. În şcoli, elevi fiind, ne mulţumim să vânăm note, nu cunoştinţe şi abilităţi. Profesorii, de cele mai multe ori, se mulţumesc să respecte o programă şi să dicteze cursuri din tratate vechi de zeci de ani. Drumurile le construim doar ca să fie construite şi le reparăm de două ori pe an. Scriem ziare tabloidizate şi realizăm emisiuni de ştiri pline de josnici

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum 57 minute
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum o ora
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum o ora
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 2 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 3 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 8 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 2 ore
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 7 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°