Românii au motive serioase să se teamă de un regim dictatorial. Poate nu de cel pe care îl sugerează adversarii lui Traian Băsescu. Nici de vreun altul apărut din manipularea unui politician, într-un moment de neatenţie generală. Nu! Noi, românii, avem motive să ne temem de o altă dictatură. Una sub care trăim de multă vreme, poate de când ne ştim. Vorbim aici despre dictatura lui “Las-o bă că merge aşa“. O afirmaţie care ne-a marcat evoluţia, ne-a conturat spaţiul în care existăm şi acţionăm. O atitudine care, lăsată în voia ei, ne va hotărî calitatea vieţii pentru mulţi ani de acum înainte. Cine ştie de când suntem atât de plafonaţi, delăsători şi complexaţi? Cert e că am crescut cu poveşti despre această meteahnă a cârpelilor şi fanfaronadei lipsite de conţinut. Apoi, am trăit-o noi înşine. Poate de vină să fi fost comunismul. Am învăţat în mai bine de patruzeci de ani să muncim când suntem supravegheaţi şi să furăm când nu suntem observaţi. Pentru ca, mai apoi, când dictatorul venea în vizită, să legăm cu sârmă fructele în pomi şi să plantăm peste noapte brazi adulţi în jurul fabricilor poluatoare. Într-o zi s-a întâmplat să ne trezim liberi. Unii au hotărât să nu mai îngâne deja clasicul “las-o bă că merge aşa”. Decizia le-a fost fatală multora. Pentru câteva zile, o ţară întreagă parcă ieşise din cercul vicios care ne ţinea încremeniţi în istorie. Însă a durat puţin până când, rând pe rând, ne-am întors la vechea atitudine, întocmai ca nişte purcei care se întorc negreşit în mocirlă după ce au fost îmbăiaţi. În şcoli, elevi fiind, ne mulţumim să vânăm note, nu cunoştinţe şi abilităţi. Profesorii, de cele mai multe ori, se mulţumesc să respecte o programă şi să dicteze cursuri din tratate vechi de zeci de ani. Drumurile le construim doar ca să fie construite şi le reparăm de două ori pe an. Scriem ziare tabloidizate şi realizăm emisiuni de ştiri pline de josnici