Greva generala a bugetarilor s-a declansat pe ici, pe colo, prin punctele neesentiale, pe unde - fie nu se mai muncea demult - fie se simtea nevoia unei pauze.
Desi liderii sindicali s-au impaunat cu statistici si convocatoare innegrite de semnaturi, bugetarul roman nu a facut greva mai mult ca de obicei, cand munceste norma intreaga si primeste salariul pe jumatate. Profesorii au participat la greva fara chef si si-au mai pastrat ceva suflet si pentru orele pe care le-au tinut. Medicii au facut si ei o greva cat o pauza de cafea. Desi s-au semnat convocatoare pe baza carora liderii sindicali faceau prognoze cu miros de catastrofa, greva generala nu a pus tara pe foc. Premierul Emil Boc a parut o secunda suparat, spunand ca daca vor continua protestele, nu vor mai fi bani de salarii. Insa toata lumea isi aminteste ca nu demult guvernul nu stia ce sa faca sa-i convinga pe oameni sa intre in concediu de 10 zile fara plata sau sa renunte la 20 la suta din salariu. Astfel, greva a fost un exemplu de armonie nationala. Guvernul vrea sa-i trimita in somaj tehnic pe bugetari, iar bugetarii cred ca intrand in greva sanctioneaza guvernul. Toti sunt convinsi ca au dreptate. Guvernul pune bani cu pipeta FMI in salariile bugetarilor si in pensii, poate le trece criza de nervi si le-o veni inspiratia la vot. Sindicalistii, ca politicieni de ocazie, si-au facut datoria de a declansa actiuni de protest in pragul alegerilor, pentru a deforma optiunile alegatorilor si a declansa spirala promisiunilor. Asa au ajuns politicienii acum un an, pe atunci in preajma alegerilor parlamentare, sa voteze legea majorarii salariilor profesorilor, pe care apoi au repudiat-o. Demagogia si prostia au facut corp comun impotriva educatiei. Si au infrant-o.
In Romania, vocea persoanelor active, neinregimentate politic sau sindical, nu s-a facut nicicand auzita. Bugetul nu-i cunoaste, b