N-am idee dacă sintagma „extenuare electorală” există în tratatele de psihologie a maselor.
Dacă nu există, foarte rău, pentru că tocmai a apărut în România un fenomen de oboseală a poporului. Iar rezultatul prezindenţialelor va fi alterat, provocând un set nou-nouţ de alegeri.
Puse cap la cap perioadele de campanie electorală, oficiale sau nu, acoperă lejer intervalul de timp dintre primele europarlamentare şi prezidenţialele de luna viitoare.
Poate vă întrebaţi de unde apar atâtea gafe, ziceri eronate, de unde tonul cu gust de lemn al discursurilor electorale recente. Efortul de creaţie este inuman. În doar 28 de luni n-ai cum să schimbi de cinci ori esenţa mesajului. Ce mai poţi spune nou?
Rămâne plesneala, ceea ce se întâmplă acum. La doar câteva ore după ce Traian Băsescu a scăpat porumbelul cu dizolvarea parlamentului, strategii partidelor, în mare foame de idei, au năvălit cu contraatacuri scrise pe genunchi.
S-au dus vremurile când se făceau brain-storminguri de zile în şir; reacţia rapidă este esenţială. Tot ce se întâmplă reprezintă exact opusul a ceea ce ar fi trebuit să fie o campanie electorală de importanţă majoră.
Nici măcar celebrele promisiuni nu mai sunt ce-au fost. Simţind că edilul Sibiului ar avea oarecare trecere, mai ales la analişti, s-au repezit cu toţii să şi-l adjudece. Până şi preşedintele l-a caracterizat moderat, nespecific lui.
În termen de zile, Klaus Johannis a devenit o temă centrală a campaniei, lucru care demonstrează vidul de idei şi lehamitea generală din staffurile electorale. Vor mai fi şi alte subiecte de genul acesta, lipsite în realitate de orice însemnătate. Agăţându-se disperat de detalii cumva colaterale, politicienii eludează chestiunile cu adevărat importante, cum ar fi lipsa unui program coerent de măsuri anticriză.
