După 14 ani de muzică, ieşeanul are o experienţă de scenă lungă şi variată. Din martie, face parte dintr-una din formaţiile ieşene în vogă, RAVA.
Când avea 12 ani, tatăl său l-a dus la Clubul CFR. „Am luat lecţii de chitară, dar după un an am zis că aş putea încerca altceva. Nu cred că mai aveam ce să învăţ“, îşi aminteşte Liviu Marian. Aşa se face că la 13 ani a început să studieze orga la Palatul Copiilor.
A făcut cursuri timp de doi ani, după care, ca un autodidact desăvârşit, a studiat pe cont propriu. Participa frecvent la festivaluri alături de colegii din trupa de la Palat. „Am luat locul I la mai toate festivalurile la care am participat. Mai puţin odată, la Botoşani, când am luat premiul II, deşi eram singurul concurent“, adaugă tânărul. Împreună făceau diferenţa, cântau altfel decât cei mai mulţi concurenţi şi, apoi, cântau jazz.
Nu a pierdut nici ocazia de a avea „tradiţionala“ trupă rock din timpul liceului, Exit. Când se gândeşte la acea experienţă, zâmbeşte autoironic, dar fără regrete.
A cântat în faţa a mii de spectatori
„Chiar înainte de a termina clasa a XII-a, am fost cooptat în trupa Diesel. Avusesem o cântare în Clubul Presei şi m-au întrebat dacă n-aş vrea să înregistrez ceva. Le-am trimis înregistrarea. Apoi mi-au propus să cânt cu ei“, povesteşte ieşeanul.
Alături de trupa Diesel a cântat pentru mulţime, la cele mai importante concerte în aer liber din Iaşi, în deschiderea invitaţilor. Cu Evergreen, a cântat jazz în cluburi.
A colaborat cu ambele în aceeaşi perioadă, timp de trei ani. „Aveam repetiţii peste repetiţii, cântări peste cântări. Piesele sunau bine şi aveam public. Atunci simţeam pentru prima oară ce e muzica adevărată“, rememorează Liviu. Era cel mai tânăr şi simţea că îşi găsise locul. Din nefericire, istoria chiar se repetă în cazul trupelor ieşene. „To