Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Alina Dănăşel vrea să ajungă arbitru în Liga I

Publicat in Adevarul, duminică 18 octombrie 2009 ·

Arbitrajul nu a fost o pasiune iniţial dar a apărut dintr-o conjunctură în viaţa ei iar acum a devenit principala preocupare. Alina Dănăşel studiază jurnalistica la Arad dar vine în fiecare weekend la Târgu Jiu pentru marea sa pasiune – arbitrajul. Totul a început în clasa a X-a când juca fotbal la echipa liceului Spiru Haret unde îl avea antrenor pe fostul arbitru Marius Zgovancu. După ce a participat la câteva competiţii în ţară Alina a devenit interesată de fotbal. După ce antrenorul Zgovancu, care le era profesor de sport, a plecat din liceu fetele au decis să se apuce de arbitraj.  „Am făcut cursurile fiind elevă şi eram d o ciudăţenie printre colegi. Erau curioşi, mă întrebau cum e să fi arbitru şi de ce mi-am ales asta” povesteşte acum Alina care nu a avut acordul părinţilor pentru a merge la arbitraj: „Părinţii n-au prea fost de acord la început crezând că poate vin bătută acasă. Ziceau că e urât să arbitrezi la meciuri de judeţ dar eu am insistat. Le-am spus ca dacă voi lua bătaie vreodată nu mă mai duc. Dar asta nu s-a întâmplat până acum şi sper să nu se întâmple niciodată.”

Nu ştia nimic de arbitraj

Înainte de a absolvi cursul de arbitri Alina nu ştia mai nimic despre arbitraj, doar ce îi mai spusese profesorul Zgovancu care antrena echipa de fete. „De fapt nici despre fotbal nu ştiam mai nimic dar am învăţat pe parcurs şi mi-a plăcut. Pot să spun că antrenorului de atunci îi datorez cariera aceasta din arbitraj” a explicat Alina alegerea sa. După absolvirea cursului a promovat apoi toate examenele până la categoria I care a primit-o anul acesta luând cea mai mare notă la examenul scris, chiar mai mare decât băieţii cu care a dat examen. Acum urmează  să participe la examenul de promovare la nivelul Ligii a III-a în arbitraj şi aşteaptă cu nerăbdare examenul: „Să văd ce şanse am la examenul fizic, pentru că teoretic sunt preg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum o ora
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum o ora
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum o ora
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Focar de E.coli în Marea Britanie: cel puţin o persoană a murit din cauza unei variante periculoase a bacteriei

News.ro acum o ora
O epidemie de E. coli este în curs de desfăşurare în Marea Britanie, iar o persoană a murit, a anunţat joi Agenţia de Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKHSA), numărul total de cazuri confirmate crescând la 275, relatează Reuters. UKHSA a decl

UE are nevoie de 500 de miliarde de euro în următorii 10 ani, avertizează Ursula von der Leyen. Pentru ce este necesară această sumă uriașă

Ziare.com acum 19 minute
Blocul comunitar va avea nevoie, în următorul deceniu, de circa 500 de miliarde de euro pentru industria de apărare, a estimat joi, 27 iunie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul summitului european, transmite agenţia EFE. E

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 8 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 6 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Curtea Supremă a SUA permite avorturile de urgenţă în Idaho, într-o decizie temporară ce este de mare interes în SUA

News.ro acum o ora
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis joi să permită - deocamdată - efectuarea avorturilor în Idaho atunci când femeile însărcinate se confruntă cu urgenţe medicale, judecătorii dispensându-se de problema controversată fără a decide de fapt cazul

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

20°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°