Culege vise. Al meu, al tău, ale ei. Le ţine aproape de inima ei până când... un clopoţel de argint sună şi: "Le pun în versuri sau le ascund până ajunge la mine cântecul perfect pentru ele.

Visele au puterea să înfrumuseţeze, să înnobileze o clipă". Paula este foarte darnică. Visele acestea, transformate din cocon în fluture, ajung la noi. "Nu le păstrez doar pentru mine." Visele o ajută să intre în lumea de poveste în care încep să se nască melodiile, poeziile. Cântecele. "Ce-ar fi viaţa fără imaginaţie, fără călătoriile virtuale, fără culorile vii pe care mintea poate să le atribuie oricărui lucru, oricărei zile?"

Şi Paula călătoreşte ca într-un vis frumos prin lumea prieteniei, a dragostei, a poveştilor de iubire triumfătoare sau în lumea iubirilor pierdute. Şi culege vise în continuare. Chiar şi pe acelea pe care unii dintre noi le aruncăm plictisiţi sau neîncrezători în soarta lor sau a noastră. "Culeg vise/ Orice vise/ Despre lumea ce-o pictaţi demult când eraţi mici/ Culeg vise/ Despre îngeri/ Şi despre lupta dintre oameni şi furnici .(...)"

Apoi le filtrează prin hipersensibilitatea ei şi ni le dăruieşte. Nu se plictiseşte să aştepte până când un vis mic a ajuns să crească până acolo încât să-şi poată lua zborul. "Aştept zorii în care/ Am să uit că sunt mare/ Şi visul meu mic/ Va mai creşte un pic." Apoi, cu un zâmbet larg, de fericire, întreabă: "Uite, acesta este visul tău? Acum îţi place? Nu-i aşa că e foarte frumos?!"

Şi Paula are câte un vis mai mic sau mai mare despre care ne-a povestit. "Mi-ar plăcea să călătoresc, să văd lumea, să observ şi să înţeleg diferenţele dintre oameni, să văd, «pe viu», diferenţele dintre culturi, să observ felul în care oamenii schimbă locurile şi locurile, oamenii. Mereu m-am întrebat ce se află dincolo de cercurile polare."

Dar visul cel mai mare al Paulei şt