Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Blocul ilegal de pe Negoiu scapă nedemolat

Publicat in Adevarul, luni 19 octombrie 2009 ·

Tentativa Primăriei de pedepsire a contructorilor care încalcă legea este una eşuată, după ce demolarea unei construcţii ilegale a fost anulată

Primăria a aplicat o amendă de un miliard pentru un blocul ridicat fără autorizaţii, dar a pierdut procesul pentru demolarea construcţiei

Prima amendă de un miliard a primăriei clujene, dată unui investitor imobiliar va rămâne în istorie. Nu doar pentru că a fost cea mai mare aplicată vreodată în haosul din urbanism, ci şi pentru că procesul a fost pierdut în final de municipalitate, din pricina unei scamatorii juridice ieftine, dar şi din cauza inabilităţii compartimentului juridic al Primăriei.

Tribunalul Cluj a respins săptămâna trecută ca tardiv recursul Primăriei, la sentinţa Judecătoriei din martie 2009, care dădea câştig de cauză beneficiarului unui imobil cu şapte nivele, construit fără autorizaţie de construcţii şi fără respectarea prevederilor urbanistice, de maximum două etaje.

Amendă în faţa camerelor de luat vederi

Povestea a devenit publică în data de 14 septembrie 2004, când primarul de atunci, Emil Boc, a dat cea mai mare amendă de la acea oră beneficiarului, lui Manole Tudor, un miliard de lei vechi, pentru ridicarea unui bloc pe strada Negoiu, nr. 16, din cartierul Mănăştur, fără autorizaţie.

Beneficiarul trebuia să demoleze construcţia în termen de două luni. Procesul verbal de amendare a constructorului a fost semnat de Emil Boc în faţa camerelor de vederi, chemate să imortalizeze momentul considerat atunci un început al ordinii din urbanismul clujean.

Imediat, în luna octombrie, Primăria l-a acţionat în instanţă pe beneficiar, cerându-i să demoleze construcţia, la acea dată fiind deja finalizată.

Juriştii municipalităţii, păcăliţi de locatari

Evoluţia litigiului în instanţă nu a fost deloc favorabilă Primăriei. Dovedind multă abilitate, investito

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2024. Subiectele la Limba şi Literatura Română. Iată ce au avut de rezolvat absolvenţii

Mediafax acum 24 minute
Prima probă scrisă a Bacalaureatului, din acest an, este cea de Limba şi literatura română. Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Cod galben de caniculă în Banat, urmat de o nouă avertizare de instabilitate atmosferică

Press Alert acum 56 minute
România se confruntă cu vremea extremă în următoarele zile, conform avertizărilor emise luni de meteorologi. O mare parte a țării este sub cod galben de caniculă, cu temperaturi ce vor atinge 35-37 de grade Celsius. De luni seara, în Banat, Oltenia

O rachetă spaţială chineză s-a prăbuşit în flăcări în apropiere de un oraş după o lansare accidentală - VIDEO

News.ro acum o ora
Racheta spaţială a unei companii private chineze, Space Pioneer, s-a prăbuşit şi a explodat în flăcări în apropierea unui oraş, duminică, după ce a fost lansată accidental în timpul unui test, relatează The Guardian. Primul etaj al rachetei Tianlong

Sondaj INSCOP Mircea Geoană, pe primul loc în topul încrederii românilor, urmat de Nicușor Dan

Ziua Constanta acum 15 minute
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, este pe primul loc în topul încrederii românilor în personalități politice, arată un sondaj realizat de INSCOP. Pe locul al doilea se află Nicuşor Dan, urmat de Marcel Ciolacu şi de Nicolae Ciucă. Î

Alertă în bazele militare americane din UE, inclusiv din România. Risc ridicat de atac terorist

Ziare.com acum 10 ore
Este alertă în bazele militare SUA de pe teritoriul european. Comandamentul European al SUA din Stuttgart a emis duminică, 30 iunie, o alertă pentru ridicarea nivelului de protecție a forței în rândul mai multor baze din Europa în care activează mil

Puterea, mitraliată de Opoziţie: PSD şi PNL au folosit cele mai mizerabile practici

Mediafax acum o ora
„După ce au comasat alegerile locale cu cele europarlamentare, fără consultare, fără transparenţă, cu un calendar făcut doar pentru ei, cu racolări de aleşi locali şi furt din voturi pe cinste, acum PSD descoperă democraţia şi vrea consultări. PSD ş

INS: În anul 2023, în România au funcţionat peste 67.000 de unităţi sanitare. Unui medic i-au revenit, în medie, 262 locuitori, faţă de 267 locuitori în anul 2022

News.ro acum 54 minute
În anul 2023, au funcţionat peste 67.000 de unităţi sanitare. Unui medic, inclusiv medic de familie, i-au revenit, în medie, 262 locuitori, faţă de 267 locuitori în anul 2022. Spitalele au tratat un număr de 3,7 milioane cazuri în regim de spitaliza

Turiști români evacuați din hotelurile din Turcia. Incendii masive de vegetație afectează și zone extinse din Grecia, MAE a transmis o atenționare de călătorie VIDEO

Ziare.com acum o ora
Incendiile de vegetație afectează puternic mai multe stațiuni din Turcia și Grecia. Printre cei care au de suferit sunt și turiștii români. MAE precizează, în contextul incendiilor care afectează regiuni din Grecia şi din Turcia că, în Grecia, nu au

Români aflați în pericol în Turcia, din cauza incendiilor. Se fac evacuări din hoteluri

Ziua Constanta acum 2 ore
Situație tensionată în Grecia și Turcia, unde incendiile de vegetație au pus în pericol siguranța turiștilor, inclusiv a unor cetățeni români aflați în vacanță. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, prin intermediul misiunilor diplomati

Vremea

București
acum

31°
lun.

21°/37°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

29°
lun.

21°/34°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°