Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Guvernul politic” – din cinci paşi

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 19 octombrie 2009 ·

Spuneam într-un comentariu anterior, ca cine-şi închipuie că gestul care a declanşat criza a fost o toană de-a lui Boc, se înşeală profund. Totul a fost pus la punct în cele mai mici amănunte, ca într-o campanie militară. Au fost analizate reacţiile şi contrareacţiile la fiecare dintre acestea şi s-a stabilit „drumul critic” care să conducă la ceea ce dorea preşedintele cu toată ardoarea: înlocuirea unui guvern de coaliţie cu unul monocolor, chiar în condiţiile în care acesta din urmă nu beneficia – aparent cel puţin – de susţinerea parlamentară necesară. „Guvernul Blaga” a fost copt în laboratoarele Cotroceniului încă din ziua în care Emil Boc a spus că nu-l mai vrea pe Nica. Şi lucrurile s-au desfăşurat exact aşa cum s-a prevăzut, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că reacţiile Opoziţiei erau extrem de previzibile, iar pe de altă parte că în politica românească funcţionează dominaţia, nu separaţia puterilor.

„Guvernul politic” s-a născut din cinci paşi. Primul a fost anunţul revocării lui Nica. S-a mizat enorm pe orgoliul şi pe lipsa de subtilitate a pesediştilor. Dacă aceştia n-ar fi intrat în joc şi-l înlocuiau pe Nica, poate că şi azi erau la guvernare, cu toată armata lor de oameni puşi pe posturi cu atâta trudă. Dar „prostănacii” au reacţionat exact aşa cum se aştepta Vulpoiul de la Cotroceni: în buna lor tradiţie, de la Bivolaru încoace, au făcut zid roşu în jurul nefericitului vice premier şi ministru de Interne. Pasul doi a fost numirea lui Blaga în locul lui Nica – de fapt pasul esenţial în perspectiva alegerilor care nu puteau fi lăsate pe mâna lui Vanghelie, cel care-şi trâmbiţase cu atâta lipsă de de precauţie „succesurile” în penetrarea dosarelor de la „doi şi-un sfert”. Pasul trei a fost numirea de miniştri interimari la portofoliile lăsate libere de social-democraţi şi pregătirea următorilor paşi. Tot doar naivii şi-ar fi putut închipui c

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul Hezbollah la uciderea liderului Hassan Nasrallah. Au fost vizate mai multe locaţii din Israel

Mediafax acum 9 minute
Hezbollah nu a confirmat moartea lui Nasrallah. Gruparea susţinută de Iran a declarat că a lansat un tir de rachete şi artilerie care a vizat Rosh Pina, Sa'ar şi Avivim în nordul Israelului, potrivit CNN. Sirenele au fost activate în Safed şi în Gal

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum o ora
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum o ora
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 2 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Apele Române continuă intervenţiile în zonele cu risc de inundații. Diguri provizorii pentru a stopa apa FOTO

Ziare.com acum o ora
Apele Române anunţă, sâmbătă, 28 septembrie, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Acestea sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s. Pes

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 6 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 7 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°