Spuneam într-un comentariu anterior, ca cine-şi închipuie că gestul care a declanşat criza a fost o toană de-a lui Boc, se înşeală profund. Totul a fost pus la punct în cele mai mici amănunte, ca într-o campanie militară. Au fost analizate reacţiile şi contrareacţiile la fiecare dintre acestea şi s-a stabilit „drumul critic” care să conducă la ceea ce dorea preşedintele cu toată ardoarea: înlocuirea unui guvern de coaliţie cu unul monocolor, chiar în condiţiile în care acesta din urmă nu beneficia – aparent cel puţin – de susţinerea parlamentară necesară. „Guvernul Blaga” a fost copt în laboratoarele Cotroceniului încă din ziua în care Emil Boc a spus că nu-l mai vrea pe Nica. Şi lucrurile s-au desfăşurat exact aşa cum s-a prevăzut, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că reacţiile Opoziţiei erau extrem de previzibile, iar pe de altă parte că în politica românească funcţionează dominaţia, nu separaţia puterilor.

„Guvernul politic” s-a născut din cinci paşi. Primul a fost anunţul revocării lui Nica. S-a mizat enorm pe orgoliul şi pe lipsa de subtilitate a pesediştilor. Dacă aceştia n-ar fi intrat în joc şi-l înlocuiau pe Nica, poate că şi azi erau la guvernare, cu toată armata lor de oameni puşi pe posturi cu atâta trudă. Dar „prostănacii” au reacţionat exact aşa cum se aştepta Vulpoiul de la Cotroceni: în buna lor tradiţie, de la Bivolaru încoace, au făcut zid roşu în jurul nefericitului vice premier şi ministru de Interne. Pasul doi a fost numirea lui Blaga în locul lui Nica – de fapt pasul esenţial în perspectiva alegerilor care nu puteau fi lăsate pe mâna lui Vanghelie, cel care-şi trâmbiţase cu atâta lipsă de de precauţie „succesurile” în penetrarea dosarelor de la „doi şi-un sfert”. Pasul trei a fost numirea de miniştri interimari la portofoliile lăsate libere de social-democraţi şi pregătirea următorilor paşi. Tot doar naivii şi-ar fi putut închipui c