Medic al lotului feminin de gimnastică din 1978, Ioachim Oană nu-şi poate explica, nici după nouă ani, ce s-a întâmplat în cazul „Andreea Răducan – nurofen“. Cel care a petrecut trei decenii din viaţă în lumea sportului şi a avut generaţii de „paciente” printre campioanele la gimnastică povesteşte „peripeţiile“ petrecute alături de acestea. „Adevărul Sporturi“: Când şi în ce împrejurări aţi ajuns să fiţi doctorul lotului de gimnastică feminină?

Ioachim Oană : În 1978, când lotul de gimnastică feminină s-a mutat la Deva, eu eram medic şef la Policlinica judeţeană Deva şi aveam o pasiune pentru sport, având în grijă şi o echipă de handbal. Ei tot au insistat să le ofer asistenţă, însă nu voiam să mă despart nici de meseria mea. Şi am mers azi puţin, mâine la fel şi apoi mi-au zis: vii la începutul antrenamentelor, la sfârşitul antrenamentelor şi seara să faci tratamentele care trebuiesc pentru recuperare pentru a menţine starea de sănătate până a doua zi. Aşa a început munca mea. Prima deplasare a fost la Copenhaga, unde ne-am întors cu trei medalii europene.

Cu ce antrenor v-aţi înţeles cel mai bine?

Cu toţi, deoarece eu sunt un tip mai sociabil. Am avut puterea şi tăria să trec cu vederea. Mulţi nu înţeleg că a fi medic de lot nu înseamnă să fii o persoană cu nasul pe sus, ci trebuie să te transformi într-o moaşă comunală în care trebuie să ştii de la căratul bagajelor, la masaj, la tratament, la urmărire, la sculare, la jigniri, care se întâmplă inerent. Medicul trebuie să fie cu ochii în patru de la sculat până la culcat. Practic, tot ce trece printr-o activitate zilnică, urmărindu-le sportivelor greutatea, alimentaţia, odihna, antrenamentul. Asta când suntem în deplasare, căci atunci când sunt la Deva este mai greu.

70 de ani din care 30 în gimnastică…

… şi handbal. Eram medicul lo