- Comentariu - nr. 402 / 20 Octombrie, 2009 Marti, 13 octombrie 2009, s-a repetat "Monstruoasa Coalitie", petrecuta cu 143 de ani in urma. Atunci, liberalii-radicali si conservatori, boierii, sprijiniti in secret de prim-ministrul Mihail Kogalniceanu, l-au detronat si trimis in exil pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Romaniei moderne. Motivul principal al acestei tradari au fost reformele economice si sociale ale statului, facute de Al. Ioan Cuza, intre care improprietarirea taranilor, netinandu-se seama de opozitia boierilor, si secularizarea averilor manastiresti. Neintelegandu-se intre ei pe cine sa aleaga domn, cele doua partide si boierii au preferat sa "importe" un domnitor neamt, in persoana lui Carol de Hohenzollern care sa conduca tara, profitand de dihonia dintre acestia. Multi dintre boieri erau la origine greci, veniti din Fanarul turcesc, cumparandu-si privilegiile si dregatoriile de la Sultan. Marti, 13 octombrie 2009, s-a repetat scenariul de acum 143 de ani, prin formarea unei coalitii impotriva presedintelui Traian Basescu, a premierului Emil Boc, din cele trei partide parlamentare PNL, UDMR si PSD care, cu putine zile inainte, se afla la guvernare in "alianta" cu PD-L, punandu-se la cale rasturnarea Guvernului minoritar Boc 2. In anul 1866, domnitorul Al. Ioan Cuza a fost dat jos de cele doua partide sprijinite de boierii care riscau sa-si piarda privilegiile, iar acum, in spate este clientela politica, prin cele doua legi (cea a salarizarii si a pensiilor unitare), care daca se vor aplica isi pierd privilegiile. Motiunea de cenzura a fost initiata si semnata de parlamentarii PNL si UDMR, care a fost votata si de parlamentarii PSD (vot secret, la vedere), la comanda presedintelui Mircea Geoana, amenintandu-i cu excluderea din partid pe cei care ar indrazni nesupunere, masura aplicata si de Crin Antonescu, presedintele PNL. UDMR