Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovean cu 44 de identităţi!

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 20 octombrie 2009 ·

Radu Turlacu, un braşovean de 31 de ani, a reuşit să îşi construiască 43 de buletine false cu ajutorul cărora îşi făcea credite şi înşela zeci de persoane

Braşoveanul Radu Turlacu (31 de ani) şi-a fabricat 43 de buletine şi 35 de acte de proprietate false cu care a colindat ţara ca să obţină credite de la bănci şi bunuri în rate. El a fost prins la Brăila, în flagrant, în timp ce încerca să-şi cumpere un mobil.

Angajatul companiei de telefonie mobilă a sesizat că actul de identitate era fals şi a anunţat Poliţia. Braşoveanul a fost reţinut şi încarcerat la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila, iar sâmbătă, instanţa de judecată a emis pe numele lui mandat arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de fals material în înscrisuri, uz de fals, înşelăciune şi tentativă la înşelăciune. La percheziţie, asupra sa poliţiştii au găsit 43 de cărţi de identitate falsificate şi 35 de contracte de vânzare-cumpărare ale unor imobile.

Bărbatul era dat în urmărire naţională şi internaţională din 20 ianuarie 2009, de IPJ Sibiu, pentru obţinerea de credite cu acte false, prejudicial fiind de 60.000 de lei. Şi Judecătoria Braşov a emis, pe 13 aprilie 2009, pe numele tânărului un mandat de executare a pedepsei de trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monedă. Tânărul a fost încarcerat la Inspectoratul de Poliţie Brăila. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru fals material în înscrisuri oficiale si înşelăciune. Radu Turlacu, un braşovean de 31 de ani, a reuşit să îşi construiască 43 de buletine false cu ajutorul cărora îşi făcea credite şi înşela zeci de persoane

Braşoveanul Radu Turlacu (31 de ani) şi-a fabricat 43 de buletine şi 35 de acte de proprietate false cu care a colindat ţara ca să obţină credite de la bănci şi bunuri în rate. El a fost prins l

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum o ora
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum o ora
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 57 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Ciolacu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: De 30 de ani ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul / Fiecare trecere definitivă peste granită a unui român este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare / Ce spune despre Schengen - VIDEO

News.ro acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, la un evenimdent organizat de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, de 30 de ani, ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul, iar apoi fiecare îşi vede de viaţa lui. ”Fiecare trecere definitivă peste granită a un

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 3 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Atac cu cuțitul la metrou. Trei persoane au fost rănite

Ziare.com acum 13 minute
Trei persoane au fost rănite, duminică, 26 mai, într-un atac cu cuțitul în metroul din orașul francez Lyon, informează autoritățile, potrivit presei internaționale. Agresorul a fost identificat după câteva ore de investigații și se află în arest. Vi

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°