Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toja: „Vreau să joc la Liverpool!“

Publicat in Adevarul, marți 20 octombrie 2009 · ·

Columbianul mărturiseşte că vede Steaua ca pe o rampă de lansare către Premier League, unde visează să ajungă.Juan Carlos Toja Vega s-a născut pe 24 mai 1985. Bunicul său patern a jucat la Peñarol şi Independiente Medellín, în vreme ce celălalt bunic a evoluat la Millonarios şi Santa Fe. „Adevărul“: Crezi că a trecut perioada grea de la Steaua?

Juan Toja : Lumea s-a grăbit să tragă concluzii, în condiţiile în care sezonul este departe de a se fi încheiat. N-avem voie să mai pierdem puncte. Dacă vom avea continuitate, ne putem atinge toate obiectivele, mai ales că suntem implicaţi pe toate fronturile.

Citiţi şi

Steaua - Gloria 1-1 / Ce-ai făcut, Toja?FOTBAL: Toja şi Frăsineanu, suspendaţi de Comisia de Disciplină

Voi, jucătorii, resimţiţi tensiunile existente între patron şi fani?

Este foarte complicat pentru noi. Tot ce putem face este să jucăm bine, să dăm totul pentru Steaua şi să câştigăm. 

Cum l-ai caracteriza pe Gigi Becali în câteva cuvinte?

Este o persoană care spune ce simte. E un tip foarte direct, ăsta e felul lui de a fi!

Regreţi despărţirea de Bergodi?

Sigur! Aşa se întâmplă când ai apucat să petreci mult timp cu un antrenor sau cu un coleg, cu care ai şi împărţit multe lucruri, bune şi rele. Când pleacă e normal să-i simţi lipsa. Bergodi este un mare antrenor şi un caracter deosebit. În fotbal însă, antrenorii vin şi pleacă, la fel şi jucătorii şi conducătorii. Nu se întâmplă doar aici, ci peste tot în lume. Ne-a durut că a plecat Bergodi, dar Steaua merge înainte şi trebuie să ne vedem de treabă. Ne simţim bine cu Stoichiţă şi vrem să obţinem performanţe cu el.

Ce zici de revenirea lui Dayro?

Cu siguranţă, este spre binele lui. Suntem buni prieteni. E un mare jucător şi sper să demonstreze a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a respins solicitarea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală Sector 1. Clotilde Armand a pierdut oficial alegerile

Adevarul acum 22 minute
Biroul Electoral Central a respins sâmbătă, 15 iunie 2024, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală Sector 1, formulată de Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei.

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 8 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum o ora
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 16 iunie 2024, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 41 minute
Sfantul Tihon a fost sfintit episcopul Amatundei (Cipru). Tatal lui Tihon a fost brutar. Din viata sa aflam ca fiind pus de tatal sau sa vanda paine, el o daruia saracilor fara plata. Cand a fost intrebat de tatal sau de ce imparte saracilor paine f

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum 9 ore
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 11 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Prima confruntare electorală dintre Biden şi Trump: Ce reguli s-au stabilit pentru dezbaterea dintre cei doi la televiziunea americană

Mediafax acum 36 minute
Prima dezbatere prezidenţială americană dintre actualul preşedinte Joe Biden şi contracandidatul său republican, Donald Trump, va include două pauze publicitare, fără recuzită şi cu microfoanele în surdină, cu excepţia cazului în care va fi recunosc

Alegeri parlamentare în Franţa: 250.000 de manifestanţi au protestat împotriva extremei drepte în Franţa

G4Media acum 11 ore
Cel puţin 250.000 de persoane au mărşăluit sâmbătă în Franţa, în semn de protest împotriva extremei drepte, aflată în poziţie de forţă în perspectiva alegerilor legislative anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron, în timp ce noua coaliţ

Vremea

București
acum

23°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°