“Motivele organizatorice” invocate de oficialii Ministerului Agriculturii (MAPDR) pentru amânarea unei licitaţii sunt lipsa unui spaţiu pentru desfăşurarea evenimentului, precum şi a meselor la care să se aşeze participanţii. Sursa: Marius Nica
Licitaţia prin care Ministerul Agriculturii va atribui dreptul de gestionare a opt fonduri cinegetice a fost programată iniţial pentru data de pe 6 octombrie, dar nu a avut loc din cauza absenţei “motivate” a preşedintelui comisiei.
În aceeaşi zi, ministrul interimar Radu Berceanu a declarat că “brusc, a dat o molimă pe aici şi au dispărut mulţi oameni”, referindu-se la noii săi subordonaţi, intraţi în concedii medicale.
Ulterior, licitaţia a fost reprogramată pentru data de 27 octombrie, însă a fost din nou amânată.
"Din motive organizatorice, licitaţia publică pentru atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul unui număr de opt fonduri cinegetice, anunţată pentru data de 27.10.2009, se amână până la o dată ce va fi comunicată ulterior", se arată într-un anunţ al Ministerului Agriculturii.
Şeful Serviciului de Vânătoare din cadrul MAPDR, Ilie Mihalache, a explicat pentru evz.ro că este vorba de lipsa unor săli, adecvate pentru organizarea licitaţiei.
În cadrul acesteia, vor fi scoase la mezat fonduri cinegetice în suprafaţă de peste 87.000 de hectare. Acestea sunt:
Fond
Suprafaţă
Preţ de pornire
Miceşti, Argeş
9.314 hectare
133,75 euro/an
Motru Sec, Gorj
10.590 hectare
85,25 euro/an
Dămuc, Neamţ
13.117 hectare
250,5 euro/an
Galu, Neamţ
12.364 hectare
600 euro/an)
Nemţişor, Neamţ
13.458 hectare
109,25 euro/a