Nici pentru veritabilii artişti nu mai e loc. Ei nu sunt doar eliminaţi cu încetul de invazia şi prin inflaţii planificate ale falşilor artişti; ei sunt de fapt eliminaţi printr-o îngrădire sistematică şi tot mai accelerată a posiblităţilor de exprimare.
Nu se restrânge doar de la o zi la alta spaţiul asupra căruia se pot exercita - astăzi nu mai e voie să te referi la prezent, mâine la trecutul apropiat, poimâine la perioada interbelică, pe urmă şi istoria e interzisă -, dar se restrânge şi spaţiul tipografic, planurile editoriale se prescurtează de la an la an şi chiar de la semestru la semestru, nu mai e hârtie, nu mai sunt fonduri, din tipografii lipseşte cerneala, lipseşte cartonul pentru coperte, lipseşte până şi cleiul la legătorie.
Şi încep să lipsească şi scriitorii. În Bucureşti, întâlnirile oganizate de librării dintre scriitori şi cititori au fost de mai mulţi ani interzise. În provincie încă mai este voie. Dar nu oricum. Dacă o instituţie culturală mai inimoasă vrea să organizeze un colocviu, de pildă, la care să participe mai mulţi scriitori, nu are dreptul să invite pe cine doreşte. Undeva, sus, la Bucureşti există liste secrete cu nume de scriitori indezirabili şi, dacă s-a făcut cumva greşeala de a se trimite invitaţii înainte de consultarea forurilor, ei bine, invitaţiile vor fi anulate şi colocviul suspendat. De acum înainte, organizatorii trebuie mai întâi să trimită listele cu eventualii participanţi la aprobat şi abia după ce li se comunică de la Bucureşti cine merită şi cine nu merită să vină se vor trimite invitaţiile. Cenzura persoanelor, aşadar. Se practică de prin 1986, dar nimeni, după o scurtă febră, nu-i mai dă atenţie.
Interdicţia se banalizează, intră în obişnuit, începi să accepţi; ai şi acceptat. Mai trece un timp şi se intră parcă în anotimpul musonic: în literatură plouă