- Editorial - nr. 403 / 21 Octombrie, 2009 Turcia si Armenia au semnat, sambata, 10 octombrie 2009, acorduri... istorice, am putea spune, vizand normalizarea relatiilor lor bilaterale, asta insemnand stabilirea de relatii diplomatice si redeschiderea frontierelor comune. Circa 5.000 de persoane, adunate cu o zi inainte in centrul capitalei Erevan, protestau vehement impotriva demersului, exprimand, mai cu seama, ingrijorarea fata de crearea viitoarei comisii comune insarcinate cu examinarea "dimensiunii istorice" a dezacordurilor, care ar putea pune sub semnul intrebarii genocidul armenilor in Imperiul Otoman. "Nu suntem contra deschiderii frontierei si normalizarii relatiilor cu Turcia, dar nu cu pretul demnitatii si intereselor Armeniei" - declara seful Partidului Poporului din Armenia de opozitie, Stepan Demirchian. Intr-un document remis presedintiei armene, protestatarii chiar cereau sefului statului, Serge Sarkissian, sa nu parafeze acordurile. Dupa cum cunoasteti, Ankara nu intretine relatii diplomatice cu Erevanul dupa independenta Armeniei, in 1991, ca urmare a unor divergente asupra chestiunii unor masacre de armeni care au avut loc in Imperiul Otoman intre 1915 si 1917. Genocidul armean, cunoscut odata ca Holocaustul armenilor sau Masacrul armenilor (in limba armeana "Metz Yeghern" - "Marele Rau"), se refera la doua evenimente distincte, dar care au legatura intre ele: campania condusa de sultanul Abdul-Hamid II, intre anii 1894-1896, si deportarea si eliminarea armenilor de catre guvernul "Junilor turci", intre anii 1915-1916. Termenul "genocid" e asociat celui de-al doilea episod, comemorat de catre armeni la 24 aprilie. In 1890, in Imperiul Otoman existau in jur de 2 milioane de armeni, majoritatea crestini orientali sau catolici. Sultanul Abdul Hamid II, preocupat de activismul armean, dar si de dezvoltarea economica pe care acest popor incepea sa o