Notam miercurea trecuta, in episodul 11, ca dupa ce ranile razboiului s-au vindecat, lumea a inceput sa se schimbe. Nenumarate familii, tinere sau trecute de varsta tineretii, luau cu asalt bancile, imprumutau bani pentru un timp indelungat si se mutau in case noi; pe urma imprumutau alti bani, pentru bunuri de consum de folosinta indelungata. Dupa care se apucau sa munceasca din rasputeri ca sa-si poata plati datoriile. Ei bine, astfel de fenomene aveau loc in tarile capitaliste, cu deosebire in acele tari care jucau atunci rolul de locomotive ale economiei mondiale: Germania, Japonia, America. Intai si intai America, statul capitalist care, in imprejurarile specifice anilor de dupa razboi, a alimentat cu capital Germania, Japonia si alte tari ce optasera pentru economia libera de piata.
Desigur, cele trei locomotive nu alergau cu viteze egale. Iar liniile pe care evoluau mai purtau inca urmele razboiului. Japonia, mai ales, inainta cu prudenta. Si nu exclama. Mai mult intreba. Detalii interesante si importante, in aceasta privinta, am aflat cand, fiind intr-o documentare la Tokio, ca jurnalist, am avut sansa de a fi fost oaspete al ziarului Asahi Shimbun, o forta a presei mondiale, cu un tiraj de 12 milioane de exemplare, in mai multe editii zilnice. La un moment dat, prin anii '60, redactia ziarului a organizat o sarbatoare aniversara, toate manifestarile ocazionate de acest eveniment reducandu-se insa la... o dezbatere prelungita, care a durat cateva zile. O dezbatere la care au participat numai patru personalitati: patru mari economisti ai lumii din acea vreme. Au vorbit intre ei, li s-au adresat intrebari, au raspuns la intrebari, auditoriul fiind interesat de ce nu mergea atunci bine in economia japoneza. Totul a fost inregistrat si ziarul a aruncat apoi in fata opiniei publice japoneze, pe pagini intregi, aceasta oglinda. Cu indemnul limpede: privit
