Peste 60% din producţia internă de carne de vită este exportată în ţări precum Italia, Croaţia sau Grecia. Doar 2,3% din bovinele din ţara noastră sunt crescute pentru a fi tăiate, motiv pentru care românii sunt nevoiţi să cumpere din magazine carne importată. Anul trecut, abatoarele din România au tranşat 39.821 de tone de carne de vită, dintre care 24.300 de tone au fost exportate, potrivit datelor Asociaţiei Române a Cărnii (ARC). În acelaşi timp, România a importat 13.000 de tone de carne de bovine (inclusiv animale vii), cu 2.300 de tone mai mult faţă de anul 2007.
Crescătorii interni de taurine nu se înghesuie să crească rase de carne, pe motiv că preţul oferit de samsari şi de procesatori este cu cel puţin 30% mai mic decât cel pe care-l primesc în cazul exporturilor. „Procesatorii români îmi oferă în jur de zece lei fără TVA pentru un kilogram de carne de mânzat. Mă gândesc să export, întrucât preţul este cu aproximativ 30% mai bun“, afirmă Nistor Burduhoş, administratorul fermei Lucos din judeţul Suceava, care se ocupă cu creşterea vacilor Charolaise, rasă renumită pentru carne.
Zece lei fără TVA este un preţ foarte bun şi se aplică, în general, cărnii de calitate (de viţel sau de mânzat), spune Costel Caraş, preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine (SCTR). „Samsarii plătesc şase lei pentru un kilogram de carcasă de vită. Din cauza preţului foarte mic, fermierii preferă să crească vaci de lapte, unde, de bine, de rău, obţin între 60 de bani şi un leu pentru un litru de lapte“, a declarat Costel Caraş. El a punctat că doar 2,3% din bovinele din ţara noastră sunt crescute pentru carne.
Mezeluri cu carne străină
Din cele 13.000 de tone de bovine importate anul trecut, peste 10.000 de tone au reprezentat carne şi organe de vaci mature, care au fost folosite pentru procesarea mezelurilor, indic