Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plăţile subvenţiilor în agricultură au început pe 16 octombrie

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 22 octombrie 2009 ·

Din data de 16 octombrie a început plata subvenţiilor pentru agricultorii braşoveni. Astfel, în acest an aceste plăţi se fac cu o lună şi jumătate înainte, faţă de anii anteriori, după ce Comisa Europeană a acordat un avans la plăţile pe suprafaţă, destinate producătorilor pentru anul 2009, în limită de 2009,9 de lei pe hectar. Până acum, deja 1.418 agricultori şi-au încasat deja subvenţiile, în total fiind vorba de 515.523 euro. În judeţul Braşov 13.584 de fermieri au dreptul la această subvenţie, aceştia deţinând 165.808 hectare de teren. Conducerea Instituţiei Prefectului a cerut Direcţiei Agricole şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură să verifice modul în care subvenţiile ajung la agricultorii braşoveni, pentru a se asigura că sprijinul financiar ajunge direct la beneficiari. „Vrem să fim siguri că toţi producătorii agricoli îşi vor primi această subvenţie. Mai ales că în acest an s-a ţinut cont de contextul economic deosebit în care ne aflăm. De la data aprobării acestui avans, pe 16 octombrie, au fost aprobate deja plăţi pentru 2.144 de fermieri. Plata propriu-zisă se efectuează în maxim cinci zile de la aprobarea cererii”, ne-a declarat prefectul Ion Gonţea (foto).

Prin intermediul APIA se desfăşoară şi plăţile complementare pentru producătorii de sfeclă de zahăr, de 330 de lei pe hectar. Pe lângă subvenţia pe hectarul cultivat, producătorii agricoli beneficiază şi se subvenţii pentru combustibilul folosit pentru lucrările agricole, un leu pe litrul de motorină. Adeverinţele pentru acest tip de subvenţie pot fi ridicate de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură până în data de 31 octombrie, pentru că data limită pentru utilizarea la pompe este 15 noiembrie. Până ieri 903 de asemenea cereri erau în lucru, iar alţi peste 1.500 de fermieri şi-au primit deja adeverinţele. Cantitatea de motorină aprobată pentru judeţul Braşov este de

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum 26 minute
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum 27 minute
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 3 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cântărețul Florin Decuseară a MURIT la doar 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Gandul acum o ora
Cântărețul Florin Decuseară a murit la doar 46 de ani. Apropiații artistului au dat vestea tragică pe rețelele de socializare. Cântărețul Florin Decuseară a fost în stare gravă, după ce a căzut de la înălţime la Centrala de la Cernavodă. Artistul, î

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 56 minute
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 3 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum o ora
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 3 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România înfruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum 44 minute
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

34°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°