Talentul incontestabil al lui Maxim Dumitraş este acela de a crea instituţii vii, ce poartă nume precum Muzeul de Artă Comparată, Art Forest, ori acela de a apropia artişti – chiar dacă aceştia sînt de diferite culori sau şcoli de gîndire artistică – şi, mai ales, de a alcătui cu pricepere una dintre convingătoarele scene alternative ale artei contemporane româneşti. Maxim Dumitraş are un destin artistic fericit, împlinit şi bogat în opere. Poţi vedea asta din uşurinţa cu care realizează, de peste 18 ani, manifestări artistice, din naturaleţea cu care se exprimă, de peste 30 de ani, în orice material, de la piatră pînă la hîrtie. Iar demonstraţia sa decisivă este hotărîtă de meşteşug, atribut destul de puţin prezent printre formele artei contemporane, devenit în sine o formă de frumuseţe a artei lui Maxim Dumitraş. După trei decenii de creaţie artistică, Maxim Dumitraş consideră că „uneori e suficient un semn“ pentru a reprezenta ceva, preferînd să rămînă aproape de dealuri, în Sîngeorz-Băi, deşi îşi realizează cele mai multe opere în străinătate. După 30 de ani de creaţie artistică, regreţi ceva încă nerealizat Regretele ar fi că am multe lucrări în străinătate, iar în România, foarte puţine, şi acelea realizate mai ales în simpozioane. Ar trebui să se ajungă şi în România la înţelegerea că nu trebuie să faci o horă ca să reprezinţi Unirea, uneori e suficient un semn. Din păcate, la noi în ţară continuă trasul sforilor. Din acest motiv, chiar şi marii artişti nu au lucrări monumentale, mă gîndesc la George Apostu, la Paul Neagu şi la alţi artişti care ar fi putut să facă lucrări de anvergură şi în interiorul ţării noastre. În România, încă nu am scăpat de busturi, de ecvestre (chiar şi astea puţine). Cam ăsta ar fi regretul, absenţa unor lucrări monumentale, dar după cum funcţionează politica şi concursurile, nu prea cred că am şanse. Piatră, lemn, metal, ce