Angajatorii se tem cel mai mult de creşterea costurilor cu salariaţii şi de o posibilă majorare a TVA şi a cotei unice. Directorii a 130 de companii româneşti de top spun că o creştere a contribuţiilor sociale aferente costului salarial ar putea grăbi reducerea locurilor de muncă. Implementarea unei strategii de reducere treptată a contribuţiilor sociale poate deveni un instrument fiscal de stimulare a competitivităţii României, arată un studiu privind fiscalitatea realizat de Deloitte.
Pe de altă parte, în contextul crizei economice şi al măsurilor vehiculate de autorităţi ca alternative la creşterea încasărilor la buget, o măsură nocivă, în opinia a 36% din participanţii la studiu, ar fi creşterea contribuţiilor sociale. O astfel de decizie ar putea grăbi restructurarea sau disponibilizarea personalului.
Citiţi şi:
Se măresc taxele şi impozitele din 2010Guvernele din Europa Centrală şi de Est mizează pe viciile populaţiei pentru a aduna bani la bugetInvestitorii străini susţin menţinerea actualei cote TVA
Nici bugetul de stat nu ar avea prea mult de câştigat, spun oamenii de afaceri. Dimpotrivă, cheltuielile bugetare ar putea creşte cu cei disponibilizaţi, în timp ce încasările la buget ar scădea.
Posibila majorare a cotei Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) reprezintă un alt motiv de îngrijorare, pentru 25% din companiile chestionate. Reprezentanţii acestora spun că orice procent în plus peste nivelul actual ar creşte preţul produsului sau al serviciului comercializat, cu impact direct asupra puterii de cumpărare.
Experţii Deloitte anticipează o majorare a TVA la 22%, ca soluţie rapidă de creştere a veniturilor bugetare. Apoi, 22% din respondenţi se tem de creşterea cotei unice de impozit pe profit. În opinia oamenilor de afaceri, cota unică reprezintă unul dintre principalii factori ce au adus