Secretarul Primăriei Bacău, Ovidiu Popovici, fostul arhitectul-şef al oraşului, Silvian Cortez, şi Cristinel Anghel, inspector de cadastru în cadrul instituţiei, au fost reţinuţi ieri, pentru 24 de ore, de ofiţerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Sursa: Olimpia Filip Surse judiciare susţin că cei trei sunt suspectaţi de luare de mită, fals în acte şi uz de fals. Potrivit surselor judiciare, cei trei ar fi implicaţi într-un schimb ilegal de terenuri dintre primărie şi nişte persoane din Bucureşti, care au luat drepturile litigioase pentru nişte terenuri din zona centrală a Bacăului.
Mai exact, este vorba despre clădirea în care se află sediul PNŢCD şi mai multe terenuri de pe strada Oituz.
Audieri la sediul DNA Bacău
Ovidiu Popovici a fost lăsat ieri, în jurul prânzului, să plece acasă, aceleaşi surse juridice precizând că din el a devenit „denunţător” din „învinuit". Celelalte două persoane se află în continuare la sediul DNA Bacău, pentru audieri.
„Se dorea un schimb de terenuri între Primăria Bacău şi toate aceste bunuri imobile aflate în litigiu. Secretarul Popovici, implicat iniţial în dosar, a devenit peste noapte denunţător", au explicat surse apropiate anchetei.
„Într-adevăr există o acţiune în desfăşurare. Urmează să se pronunţe judecătorii şi, cel târziu mâine dimineaţă, vom emite un comunicat de presă", a declarat Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al DNA Bucureşti.
Dosarul care se află acum pe masa judecătorilor Tribunalului Bacău este în lucru de mai bine de un an. „Acum au început audierile. Dosarul a ajuns la noi de câteva minute", a declarat Maria Oborocianu, purtător de cuvânt al Tribunalului Bacău. Declaraţii de avere
Fostul architect-şef, proprietarul mai multor terenuri
Potrivit declaraţiei de avere din data 25 septembrie 2009,