Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: De bună voie şi nesiliţi de nimeni, brăilenii intră în boxa acuzaţilor

Publicat in Adevarul, joi 22 octombrie 2009 ·

Brăilenii pot vizita Palatul de Justiţie: arestul, boxa acuzaţilor, arhivele, şi camera judecătorilor Vineri, de la 9.00, timp de câteva ore, brăilenii de toate vârstele pot vizita sălile de judecată şi birourile judecătoreşti, dar şi locul în care stau arestaţii înainte de a apărea în faţa instanţei. Asta în timp ce, în unele săli, se vor desfăşura şedinţe de judecată.

Vizitatorii sunt însă rugaţi să păstreze liniştea şi să „probeze” boxele acuzaţilor doar dacă sălile sunt goale.

De altfel, în fiecare an, în luna octombrie, magistraţii din România şi din  ţările UE sărbătoresc Ziua Europeană a Justiţiei Civile.

“Ziua Europeană a Justiţiei Civile coincide, acum, cu Ziua Armatei, sărbătoare fixată în fiecare an, la data de 25 octombrie. Fiind duminică, zi nelucrătoare, ne-am decis să organizăm “Ziua Porţilor Deschise” mai devreme, pe 23 octombrie”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, judecător Lenuţa Mocanu.

Anul trecut, n-au fost prea mulţi vizitatori.

“Invitaţi”şi în locul de deţinere

“Au venit mai mulţi şcolari şi liceeni. Cu toţii au fost interesaţi să vadă arestul, locul în care stau persoanele private de libertate ce urmează să apară în faţa instanţei”, ne-a declarat judecător Anca Boldeanu, purtător de cuvânt al Judecătoriei.

Vizitatorii vor putea intra şi în sălile Tribunalului. Şi aici pot fi vizitate sălile de judecată, birourile, arhiva Judecătoriei şi a Tribunalului, locul de deţinere.

“Am făcut demersuri pe lângă Inspectoratul Şcolar şi aşteptăm să avem şi elevi interesaţi de actul de justiţie. Va fi în permanenţă cineva din cadrul instituţiei la dispoziţia oaspeţilor, judecător sau grefier. Aşteptăm, de asemenea, grupuri de studenţi” , ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului.  

Câţi ani are jude

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele Terestre Române au început recepţionarea primului sistem aerde onave fără pilot Bayraktar TB2

News.ro acum 16 minute
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, anunţă, joi, Ministerul Apărării. ”La încheierea acestei etape,

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 46 minute
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum o ora
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum o ora
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum o ora
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 2 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Jurnalistul american Evan Gershkovich va fi judecat în Rusia pentru "activitate în slujba CIA"

News.ro acum 53 minute
Procurorii ruşi au declarat joi că au trimis în instanţă cazul reporterului american reţinut anul trecut Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal, după ce au ajuns la concluzia că acesta a colectat informaţii pentru Agenţia Centrală de Inform

Guvernul a aprobat, prin memorandum, negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, un memorandum care aprobă negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate. Acest document de cooperare are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnat

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum 2 ore
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°