Acţionarii s-au dus până în Dubai să negocieze repatrierea lui Andone. Oficialii lui Al-Ahli n-au mai venit însă la întâlnirea cu cei doi. Lăsaţi cu ochii în soare, acţionarii au plecat spre Istanbul, nervoşi că au bătut drumul până în Orientul Mijlociu în zadar. În tentativa lor de a-l readuce pe Ioan Andone pe bancă, dinamoviştii şi-au trimis cei mai importanţi oameni din conducere în Emiratele Arabe Unite.
Badea şi Borcea au plecat de sâmbătă la Dubai, oficial pentru probleme de afaceri. Totuşi, scopul nedeclarat al vizitei în Orient a fost „eliberarea“ lui Ando de contractul care îl leagă de Al-Ahli până la 15 mai 2010.
Întâlnirea decisivă dintre acţionarii din „Ştefan cel Mare“, şeicul Dubaiului şi preşedintele Khalifah Sulaiman trebuia să aibă loc miercuri seară.
Încrezători în puterea lor de convingere, Badea şi Borcea erau siguri că îi vor „înmuia“ pe arabi şi se vor întoarce în România, împreună cu Andone.
Cei doi n-au mai apucat însă să pună în aplicare strategia prin care să obţină dezlegarea tehnicianului. Motivul a fost dezvăluit de ziariştii de la „Al-Bayan“, cea mai importantă publicaţie din Emirate.
Potrivit sursei citate, oficialii celor de la Al-Ahli nu numai că n-au mai venit la întâlnirea cu românii, dar nici măcar n-au mai răspuns la telefon! După mai bine de două ore de aşteptare, Badea şi Borcea au părăsit, nervoşi, locul unde ar fi trebuit să se vadă cu arabii.
Ando rămâne în stand-by
Vizita celor doi acţionari în Orient nu a schimbat cu nimic datele problemei în ceea ce îl priveşte pe Andone.
„Fălcosul” ar veni în „Ştefan cel Mare“ doar dacă şeicii care conduc Al-Ahli Dubai îşi dau acordul în acest sens sau dacă aceştia îl pun pe liber. Trupa lui Ando va juca, azi, în campionat, acasă, cu nou-promovata Bani Yas.