Apironi tragicii greci in cateva sentinte ar fi ridicol, dar, familiarizati cu o succinta bibliografie primara (piese din Eschil, Sofocle, Euripide) si cu cateva texte secundare (Aram Frenkian, Guy Rachet sau Liviu Rusu ori Mihai Gramatopol) si ghidati de o abordare a esteticii tragicului (Johannes Volkelt), putem incerca sa surprindem linii ale tragediei grecesti in construirea identitatii noastre europene. Nu se poate vorbi de conturarea unei identitati, individual sau colectiv, fara o cultura a sentimentelor, iar lecturile din tragicii greci ne educa, de secole, sensibilitatea. In plus, nu am putea gandi cultura unei Europe moderne fara aparitia psihanalizei, or, ce ar fi fost psihanaliza fara tezaurul mitologic si dramatic al grecilor? Afecte, dorinte, sentimente, pasiuni, tot ce tine de trairea umana se developeaza in nuante mii, iar constientizarea, intelegerea si explicarea acestor fecunde registre afective sunt esential imbogatite prin valorificarea aceluiasi tezaur grec.

Asa se face ca astazi suntem incantati, de pila, de arhetipuri ale masculinitatii sau feminitatii asa cum transpar din Iliada si Odiseea, dar mai ales asa cum au fost preluate si transformate de poetii tragici. Diversitatea teoriilor interpretative mai vechi sau mai noi nu trebuie sa ne fie piatra de poticnire in abordarea tragediei antice, esentialul e ca, parcurgandu-le in registru grav (intorsi spre ele si spre noi), sa luam aminte la plamadirea unui anume fel de a fi in lume, a unui anume tip de constiinta. A unui anume spirit, pentru care greseala, vina, amenintarea, angoasa, incertitudinea, dorinta de cunoastere nu sunt vorbe goale. Tragedia greaca pune in lumina, prin categorii estetice proprii, valente si forte ale sufletului, si nu poti sa citesti din tragicii greci si sa mai privesti lumea, incepand cu tine insuti, la fel ca inainte. Fiindca principala caracterist